Prunariu a demisionat înainte să fie dat afară. Vezi cine-i ia locul!

Mihai Prunariu a rezistat nouă luni la şefia Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, dar echipa este la pământ. Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului a decis ieri, după o întâlnire cu Laurenţiu Ciurel, directorul CE Oltenia, să demisioneze de la Pandurii. Despre demiterea lui Prunariu se aude de la începutul săptămânii şi potrivit unor surse el va fi înlocuit cu Aurel Ţicleanu. Schimbat va fi, se pare, şi Petre Grigoraş, cu Edi Iordănescu.

Mihai Prunariu nu mai este la conducerea administrativă a clubului. Potrivit unor informaţii, Aurel Ţicleanu va fi noul preşedinte al CS Pandurii. Ţicleanu ocupă un post important în Federaţia Română de Fotbal, dar şi-a suspendat contractul. Ţicleanu este de loc din Bumbeşti Jiu, unde îşi vizitează des mama. El a participat şi la inaugurarea standului cu obiecte de promovare a clubului.

Prunariu, dat afară cu amabilitate

Mihai Prunariu a declarat în presa locală motivul demisiei: „Pentru interesul clubului am considerat că cel mai bine este să îmi reziliez contractul pe cale amiabilă”. Înainte cu câteva ore, Prunariu declara la un post local de radio că: ”Eu mi-am făcut treaba la club. Am adus clubul pe zero în ceea ce priveşte datoriile. Am făcut lumină în acte, am pus lucrurile la punct. Ce va fi vom vedea! Nu mă cramponez de o funcţie, dar e important ca echipa să aibă finanţare în continuare ca să se redreseze. Mă voi întâlni cu asociaţii şi ei vor decide dacă rămân sau nu. Unii apropiaţi m-au înjunghiat pe la spate, dar asta este. Voi vedea ce voi face”. În final, el a fost obligat să plece.

Prunariu a fost numit preşedinte de liderii PSD Gorj în martie, după luni întregi de negocieri. O vreme el a condus alături de Eugen Pîrvulescu, cel care era preşedinte executiv al clubului. Chiar Prunariu declara că: “Numirea a avut loc la solicitarea lui Eugen Pârvulescu. Fostul preşedinte a dorit să se ocupe doar de partea sportivă, mai ales în urma rezultatelor din ultima perioadă”. Numai că în câteva luni l-a dat afară pe Pîrvulescu.

Vizualizări: 210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: