PSD „a furat” un colegiu parlamentar de la liberali

PSD Gorj a recunoscut pentru prima dată public, în cadrul unui interviu acordat de preşedintele Florin Cârciumaru la Radio Infinit, că social-democraţii nu vor împărţi colegiile frăţeşte cu liberalii din judeţ. Cârciumaru a dezvăluit că PSD vrea patru colegii de deputaţi, ceea ce ar însemna că pentru liberali rămân doar două. „Pe colegiul 6 va candida domnul Ponta, pe colegiul 5 domnul Popeangă, pe colegiul 2 să vedem cine va fi desemnat şi pe colegiul 3 să vedem cine va fi desemnat”, a spus Cârciumaru. Asta înseamnă că partenerilor din ACD le revin colegiile 1 şi 4, reprezentate acum de Morega şi Militaru. Numai că, din câte se vehiculează, ACD va ceda colegiul 1 Partidului Conservator, care fie va susţine candidatura lui Morega, fie a unui medic din Bucureşti. În aceste condiţii liberalii rămân cu un singur colegiu de deputat, foarte puţin dacă avem în vedere rezultatele excepţionale de la alegerile locale. De remarcat ar fi din declaraţia lui Cârciumaru şi lipsa de susţinere pentru deputatul PSD Mugurel Surupăceanu, pe al cărui colegiu este susţinut omul de afaceri Mihai Weber, prieten al prefectului Teodorescu şi al premierului Ponta. În ceea ce priveşte colegiul 3, acesta este disputat de pesediştii Bebe Ionică şi Scarlat Iriza.

Doar colegiile de Senat vor fi împărţite aşa cum prevede protocolul USL, adică unul la PSD, unul la PNL. Cârciumaru a precizat că asta este la nivel de dorinţă, pentru că această împărţire nu a fost discutată în USL. Dar, aşa cum s-a văzut şi până acum, la Gorj pesediştii fac legea, folosindu-se de poziţia în USL a lui Victor Ponta, care are nevoie de susţinerea lui Cârciumaru pentru a fi reales.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: