PSD îşi extinde echipa de folclor

Una dintre solistele cele mai cunoscute ale Ansamblului Artistic Profesionist Doina Gorjului a anunţat ieri că a luat decizia de a se înscrie în PSD Gorj, asta în condiţiile în care şi şeful instituţiei, Gheorghe Porumbel, dar şi un alt angajat, consilierul judeţean Alecu Drăgoi, „cântă” de ani buni în acelaşi partid.

Roberta Crintea a venit ieri la conferinţa de presă a social-democraţilor pentru a confirma personal faptul că a decis să se implice în activitatea politică. Îmbrăcată într-un costum roşu de o nuanţă extrem de puternică, lângă steagul partidului, aceasta a declarat că îşi doreşte o carieră politică, pe care o consideră bine venită alături de cariera artistică. „Sunt o persoană cu sentimente de stânga şi sunt o feministă. Îmi place să cred că noi, femeile, vom avea alte şanse în viitor”, a menţionat Crintea.

Proaspăta membră a PSD Gorj a menţionat că nu apartenenţa la acest partid a şefului său Gheorghe Porumbel a îndemnat-o să se înscrie în rândul roşilor, „Doina Gorjului” fiind oricum confundată de ani de zile ca fiind ansamblul de casă al social-democraţilor, indiferent că aceştia au fost la putere sau în opoziţie. Ansamblul este finanţat de Consiliul Judeţean, instituţie dominată de aproape două decenii de către social-democraţi, scandalurile cele mai frecvente iscate în jurul spectacolelor susţinute de Doina Gorjului sau a banilor cheltuiţi de ansamblu apărând în preajma campaniilor electorale, când celelalte formaţiuni politice s-au declarat dintotdeauna defavorizate în faţa PSD.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: