Puiu Diaconescu: Ion Călinoiu nu ar trebui să mai candideze

Vicepreşedintele PSD Puiu Diaconescu nu se mai află pe lista de consilieri judeţeni a lui Ion Călinoiu. Puiu Diaconescu spune că de fapt nu a mai dorit să candideze pentru că îi sunt suficiente cele două mandate. Acesta a amintit şi de subiectul „Sex cu minore“ şi spune că asocierea numelui său cu acel dosar de proxenetism a fost pus la cale de pesedişti. Afirmaţiile au fost făcute la Radio Infinit.

Diaconescu spune că şi lui Ion Călinoiu ar trebui să-i ajungă cât a stat în fruntea Consiliului Judeţean. „În aceste condiţii consider că-mi ajung 8 ani şi poate ar trebui să le ajungă la toţi. Poate şi la preşedintele Consiliului Judeţean, poate şi unor primari, poate şi la mulţi consilieri. Eu am spus de mult că nu mai candidez la Consiliul Judeţean Gorj. Oricum, lista nu a fost pe baza cântăririi activităţii în partid“, a declarat la Radio Infinit Puiu Diaconescu.

Mai mult, acesta a făcut atacuri dure la adresa unor colegi din partid, pe care-i face vinovaţi de scandalul „Sex cu minore“. Presa a relatat pe larg că Puiu Diaconescu ar fi fost printre clienţii unor minore. „Scandalul a fost unul artificial, a fost creat cu aportul majoritar al unor persoane din interiorul partidului“, a spus Diaconescu menţionând că după încheierea mandatului îi va da în judecată pe cei care i-au călcat în picioare imaginea.

Tot la Radio Infinit, Diaconescu a precizat vrea să candideze la alegerile parlamentare din toamnă. „Categoric voi candida la deputăţie. Dacă partidul meu nu mă va susţine voi candida din partea altui partid“, a încheiat acesta.

RATING

Întrebat despre declaraţia lui Puiu Diaconescu, aceea că va prăsi partidul dacă nu va fi susţinut la parlamentare, preşedintele Consiliului Judeţean Ion Călinoiu, a declarat că nu va pleca din partid ci a făcut acea afirmaţie pentru a creşte ratingul Radio Infinit.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: