Pus să adune gunoaiele aruncate în albia râului

Poliția Locală Târgu Jiu a reușit să identifice individul care, fără rușine, a descărcat o remorcă de deșeuri din construcții, deșeuri menajere și textile, dar și resturi vegetale pe malul râului Amaradia. Bărbatul a fost amendat și pus să adune gunoaiele. Culmea, acesta locuiește în zonă.

“S-a constatat că o parte din deșeurile găsite la fața locului au fost aruncate de către o persoană care locuiește în zona respectivă, fiind aplicată sancțiune contravențională în valoare de 1000 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 169/2006. Persoana amendată și-a luat angajamentul că va aduce terenul la stadiul inițial, în cel mai scurt timp, prin ridicarea deșeurilor și prin salubrizarea corespunzătoare a zonei afectate”, arată Poliția Locală Târgu Jiu.

Miercuri, 10 iulie, polițiștii locali au făcut acțiuni de control pe malul râurilor Amaradia, Jiu și Șușița, prinzând un conducător auto în timp ce transporta deșeuri cu o autoutilitară, în scopul depozitării acestora în zona Termocentralei din apropierea râului Jiu. Și acesta a fost amendat cu o mie de lei.

Vizualizări: 2,279

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: