Pușcărie și confiscări uriașe pentru carderii lui ”Falcă”

Câțiva tineri din Craiova, ajunși cu ani în urmă pe mâna procurorilor DIICOT de la Târgu Jiu, au primit acum vestea condamnării definitive a lor la închisoare, pedepsele decise de magistrați fiind cu executare pentru cei mai mulți dintre ei. Indivizii s-au ocupat de clonarea cardurilor bancare, liderul grupării, poreclit „Falcă” negând permanent că ar fi câștigat aproape 150.000 de euro din activitatea infracțională, deși acum magistrații au dispus confiscarea de la acesta echivalentul unei astfel de sume.

Florin Ovidiu Cristea este „Falcă”, el fiind audiat și la Tribunalul Gorj pe parcursul procesului, ocazie cu care nu a ezitat să se laude că ar fi plătit cu 10.000 de euro un avocat din Italia pentru a-l scăpa acolo de un proces, vorbele sale făcându-i pe avocații noștri să se gândească la onorariile lor pentru astfel de dosare. Un cumnat al acestuia, inculpat în dosar, Marian Costinel Cristea a declarat și el pe parcursul procesului de la Târgu Jiu că în ultimii ani, înainte de a fi arestat de procurorii DIICOT, s-a plimbat cât a vrut prin Spania, Italia, Grecia, Australia , Mexic și Statele Unite ale Americii, în Australia ducându-se doar pentru a vedea o cursă de Formula 1.

Acum, cei menționați, dar și alți doi inculpați din dosar, Ilie Valentin Mihai și Cosmin Ionuț Marinescu, au aflat că Înalta Curte de Casație și Justiție le-a respins recursurile prin care sperau să le fie anulată pedeapsa de trei ani și jumătate decisă pentru fiecare în parte de Curtea de Apel Craiova, instanță care a micșorat cu o jumătate de ani sentințele date la Târgu Jiu de Tribunalul Gorj, ca instanță de fond. Magistrații de la instanța supremă au respins și recursul Alinei Gabriela Cristea, condamnată și ea la Craiova la trei ani de închisoare, executarea fiind înlocuită cu un termen de încercare de 7 ani. În tot acest timp tânăra trebuie să meargă săptămânal la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, să nu își schimbe domiciliul fără să anunțe și să nu plece mai mult de 8 zile de acasă.

Un alt inculpat din dosar, Alin Claudiu Dubleș, se poate considera cel mai norocos dintre inculpați pentru că, în cazul său, Curtea de Apel Craiova a dispus rejudecarea procesului la Tribunalul Gorj, acesta mai având cale lungă până la aflarea pedepsei. El și ceilalți membri ai rețelei au negat permanent că ar fi vinovați, deși „Falcă” a fost săltat de polițiștii italieni dintr-o casă în care au fost găsite carduri clonate și aparatura necesară falsificării acestora. Cardurile ajungeau și la o altă rețea, în care era membru și gorjeanul Dragoș Cristian Șorica, zis ”Metal”, condamnat și el definitiv în primăvară la un an de pușcărie cu executare.

În cazul lui ”Falcă”, magistrații au dispus obligarea acestuia și a cumnatului său Marian Costinel Cristea la plata a aproape 40.000 de euro către banca germană ai cărei clienți au fost păgubiți prin clonarea cardurilor. De la „Falcă” magistrații au mai decis confiscarea a peste 105.000 dolari și a aproape 25.000 de euro, în timp ce de la Marian Costinel Cristea instanța a dispus confiscarea a peste 115.000 dolari, pe bijuteriile, mașinile și casele sau apartamentele acestora fiind deja sechestru asigurator pus încă din timpul anchetei efectuate de procurorii DIICOT Târgu Jiu. Sechestrul asigurator e pus și pe bunurile celorlalți inculpați, dar până în limita a circa 15.000 de euro.

Vizualizări: 359

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: