Pustai a decis la cine renunţă

Cristi Pustai s-a întors ieri la Tg-Jiu după vacanţa de sărbători. Tehnicianul pandurilor a anunţat numele jucătorilor pe care nu se va mai baza în retur.

Eric nu e singurul jucător care pleacă de la Pandurii în această iarnă. Pustai a decis aşa zisa „listă neagră” cu jucători care pot să-şi găsească alte echipe.

Doi atacanţi pe făraş

În prima parte a sezonului, Pustai a menţinut un lot de 26-27 de jucători pentru că echipa era angrenată pe 3 fronturi: campionat, cupă şi Europa League. După o toamnă epuizantă cu 34 de meciuri oficiale, pandurii vor scădea serios ritmul în primăvară. Mai au de disputat doar 15 meciuri în Liga 1 aşa că Pustai a decis să reducă numărul de jucători. „Nu e vorba de vreo listă neagră, ci de cei care au jucat mai puţin, care nu au fost utili.  Vreau să rămânem cu 22 de jucători pentru că până la vară suntem angrenaţi numai în campionat, sunt destui 22”, spune Pustai care s-a decis să renunţe la doi atacanţi din cei 5 aflaţi în lot. „Pe lista de plecări ar fi Rubio şi Adrovic, în atac ar trebui să aducem doi jucători buni, titulari, pentru că s-ar putea să schimbăm şi sistemul, să jucăm cu doi atacanţi şi acasă şi afară”, comentează antrenorul. Rubio a fost împrumutat în vară de la Sporting Lisabona, dar s-a accidentat destul de serios după câteva meciuri iar acum e la recuperare în Portugalia. În ultima vreme, nepotul lui Ivan Zamorano nici nu le-a mai răspuns oficialilor gorjeni la telefon. Adrovic, în schimb, nu a fost dorit de la bun început de Pustai, fiind transferat de Condescu. Golgeterul din Muntenegru nu s-a adaptat la Tg-Jiu reuşind un singur gol în 11 meciuri (5 în Liga 1, 3 în Cupă şi 3 în Europa League).

„Va trebui să gestionăm mai bine lucrurile de acum înainte şi de aceea eu cred că anul acesta echipa va arăta mai bine. În această iarnă va trebui să mai renunţăm la o parte din numărul mare de jucători şi să aducem calitate lotului pe care îl avem”.    Marin Condescu, preşedinte Pandurii

Bratu in, Rada spre Cluj!

În apărare, pandurii l-au adus pe Doru Bratu de la Steaua. Fundaşul de 24 de ani vine din postura de rezervă în Ghencea şi a semnat pe 3 ani cu Pandurii. „Pe 13 ianuarie va veni la reunirea lotului. Nu am plătit nimic pe el, vine liber”, spune Eugen Pîrvulescu. „L-am dorit şi eu pe Doru Bratu. Să vedem ce şanse are să joace, acolo în apărare am avut probleme chiar dacă am avut 4 variante. Bratu a jucat foarte puţin, e o problemă, să vedem, avem 6 luni la dispoziţie şi apoi vedem ce va fi”, a declarat ieri şi Pustai. Pentru a-i face loc lui Bratu, gorjenii vor renunţa la unul din jucătorii formaţi la centrul de copii şi juniori al clubului. „Să-l dăm pe Ionuţ Rada undeva să joace, dacă mai stă un an-doi îşi pierde şi tinereţea, ar fi bine să joace la o echipă fără pretenţii de cupe europene şi să joace titular”, a confirmat Pustai.

„Rada este un băiat cu capul pe umeri, mă ascultă, am şi discutat cu el şi aş dori să-l împrumut la o echipă din Liga 1 unde să joace. Cred că va îmbrăca tricoul Universităţii Cluj. Dintre fundaşi doar el va pleca.” Eugen Pîrvulescu

Sfat pentru Eric: „Să aibă grijă de bani!”

Pustai a lucrat cu Eric timp de 5 ani la Mediaş şi apoi 6 luni la Tg-Jiu. Antrenorul a avut o influenţă majoră asupra carierei mijlocaşului venit ca un anonim în 2007 în România. Acum, tehnicianul se bucură pentru că Eric a prins un contract bănos la arabi, dar are şi un sfat pentru acesta. „I-am spus lui Eric să aibă grijă de banii pe care îi câştigă acolo (800.000 euro în 18 luni), pentru că o să vină un moment, cel mai greu, când trebuie să te laşi de fotbal. Trebuie să fii puternic şi depinde şi ce bani ai în cont, la un asemenea contract trebuie să se gândească la viitor. Nu cred că voi mai avea ocazia de a lucra cu el în viitor”, spune Pustai care nu caută acum neapărat un nou Eric. „Mă gândesc să acoperim postul de atacant central. A plecat Eric, nu era atacant central, dar avea execuţii, pase. Nu l-aş numi o pierdere, e greu să păstrezi un jucător când i se oferă un salariu de 3-4 ori mai mare. Eu n-am căutat niciodată să-l înlocuiesc pe Maxim cu alt Maxim, pe Nistor cu alt Nistor sau pe Eric cu alt Eric, jucătorii sunt unici în felul lor.”

„Eric e foarte bine că a reuşit să plece, pentru el în primul rând, pentru club, din suma rămasă net sunt bani până la sfârşitul returului pentru salarii. În doar câteva luni clubul a câştigat 700.000 de euro şi s-a şi folosit de jucător.” Cristi Pustai, antrenor Pandurii

Enigma jucătorilor accidentaţi

Pandurii au în lot şi doi jucători care au stat mult timp pe bară din cauza accidentărilor. Predescu lipseşte chiar din vară de la ultimul amical, în timp ce Matulevicius s-a operat la menisc în urmă cu 2 luni. Cei doi sunt încă la recuperare, iar Pustai aşteaptă să vadă în ce formă vor reveni la pregătiri. „Predescu ar fi bine, având experienţa unor jucători care au trecut prin asemenea accidentări, gen Bud care târziu m-a ascultat şi s-a dus în liga a doua să joace, e foarte important ca Predescu să meargă până în vară să joace în liga a doua. Acolo contactele nu sunt atât de dure şi spaţiile sunt mult mai mari, trebuie să-şi recapete încrederea”, sugerează Pustai care nu-l vede pe fostul bistriţean ca pe un potenţial înlocuitor al lui Eric. Matulevicius e aşteptat să revină la mijlocul lunii de la clinica de recuperare din Germania şi are şanse mari să meargă cu echipa în stagiul din Antalya.

Italianul minune nu mai vine

Imediat după ce Eric s-a transferat la Al Ahli pentru 1,2 milioane de euro, impresarul său, Ana Maria Prodan, a anunţat că vrea să aducă la Pandurii un jucător important din campionatul italian. Afacerea a picat din cauza pretenţiilor acestuia. „Se pare că italianul e prea scump pentru noi, dar vor mai fi jucători care pot veni. Se pare că a picat transferul”, a anunţat Pustai.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: