Pustai: „Mai avem până să fim o echipă mare!”

Pandurii au făcut la Galaţi cel mai bun meci cu Pustai pe bancă. Culmea însă, jocul bun a adus şi primul eşec pentru profesorul de matematică. Tot norocul din meciul cu Vaslui s-a întors împotriva gorjenilor. Răduţ a irosit un penalty iar Iorga a înscris de la punctul cu var cu 3 minute înainte de final.

Pustai simte gustul amar al primul eşec de la sosirea la Pandurii. După ce a învins Ceahlăul Piatra Neamţ şi Vaslui, proful de mate a picat examenul de la Galaţi. 

Eşec care doare

Pandurii au etalat la Galaţi un joc îmbunătăţit faţă de meciurile cu Ceahlăul şi Vaslui. Voiculeţ şi compania au arătat că nu au mers în Moldova pentru un egal, ci au ţintit victoria. Răduţ nu a putut înscrie însă singur cu Grahovac şi apoi a mai irosit şi un penalty iar asta i-a costat pe gorjeni. Iorga a marcat din penalty cu 3 minute înainte de final şi i-a provocat lui Pustai primul eşec pe banca pandurilor. „A fost un meci frumos cu două echipe care şi-au dorit cele 3 puncte. Am avut oportunităţi, din păcate am pierdut, e destul de urât când pierzi în ultimele minute, dar ăsta e fotbalul, are partea lui de hazard. Mai avem până să fim o echipă mare, trebuie să fim realişti, să vedem unde greşim. Este mai bine că jocul începe să se lege, că avem situaţii de gol. Încă facem greşeli în apărare, încă nu înscriem, o echipă mare trebuie să ştie şi să piardă, dar şi să fructifice şi o jumătate de ocazie”, a spus antrenorul pandurilor.

De ce a forţat cu doi atacanţi ?

Pustai a luat o decizie surprinzătoare cu 10 minute înainte finalului de meci. Partida se îndrepta spre un egal care părea să fie suficient pentru ambele echipe, dar Pustai a forţat. L-a scos din teren pe Nistor şi l-a introdus pe uriaşul Popin. Pandurii au abordat astfel finalul de meci cu doi atacanţi în teren, doi oameni cu un gabarit serios, Matulevicius şi Popin. Pustai a fost curajos, dar nu i-a ieşit mutarea în cele din urmă. „Nu eram mulţumit doar cu egal, aveam deja viteză bună în benzi, cu Nicoară şi Grigoraş. Am optat pentru doi atacanţi, se juca pe contre, la mijlocul terenului jocul lăsa de dorit. Aşa că am preferat să atacăm cu două vârfuri, am sperat că vom câştiga, am avut şi ocazii, dar până la urmă a fost acea lovitură de la 11 metri şi am pierdut”, mai spune antrenorul pandurilor.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: