Rânca, singura stațiune cu zăpadă schiabilă din țară

Mii de turiști s-au perindat în mini-vacanța de 1 decembrie pe la Rânca, o parte dintre ei fiind cazați la pensiunile de aici, stațiunea fiind singura din țară unde s-a putut schia în condiții bune. Poiana Brașov sau alte zone renumite în perioada sezonului alb au avut parte doar de mici petece de zăpadă în această perioadă, în timp ce la Rânca covorul așternut pe pârtie a trecut de o jumătate de metru. Asta spre bucuria turiștilor, care nu sperau să aibă parte de așa surpriză. „Închiriasem ceva aici în ideea de a pleca din București câteva zile, dar nu ne gândeam la zăpadă. Jos, până în Novaci, de fapt până aproape de releul de televiziune, e pământul curat, asfalt, negru, iar aici când am venit am ajuns printre nămeți. Era de necrezut, dar e super. Sigur că ne bucurăm că s-au sincronizat toate așa de bine pentru o vacanță reușită”, a spus un turist din capitală care a dat Valea Prahovei pe Rânca.

Pe pârtia principală din stațiune s-a stat la coadă și peste un sfert de oră pentru cei care au vrut să prindă un loc la teleschi, nimeni nefiind supărat însă din cauza asta, mai ales că opțiuni pentru a schia în alte părți ale țării nu prea erau. Bucuria turiștilor a fost și bucuria proprietarilor de pensiuni, gradul de ocupare în majoritatea cabanelor și hotelurilor fiind de aproape 90%. „Toată lumea e mulțumită. Cred că e singura pârtie din țară pe care s-a schiat, zăpada având peste 55 cm. Meteorologii nu au mai spus că doar în Rânca se va schia pentru că e zăpadă multă, dar au fost suficient de mulți turiști. Gradul de ocupare cred că a ajuns la 90%, mulți având rezervări până pe 1 Decembrie la prânz”, a spus Constantin Pănescu, reprezentantul asociației cabanierilor și proprietarilor de pensiuni din stațiune.

Vântul le-a dat ceva probleme celor care luni după-amiază au vrut să schieze, așa cum, vineri noaptea , de exemplu, sau sâmbătă, s-a putut urca spre stațiune doar cu lanțuri, pe șosea fiind zăpadă tocată sau viscolită. Drumarii au lucrat la greu în această perioadă, reușind să mențină drumul deschis și să asigure un trafic normal unei zone de munte. Vântul puternic a prăbușit luni un brad peste o mașină din Argeș, fără să o avarieze însă prea grav. Parbrizul a fost lovit de crengi și s-a fisurat, însă tabla a rămas neatinsă, deși toată mașina a fost sub crengile falnicului arbore. Proprietarul s-a declarat mulțumit că a scăpat doar cu atât și a promis că data viitoare va încerca să parcheze într-o zonă în care să evite asemenea pericole.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: