Răspunsul Prefecturii la sesizarea lui Vâlceanu, peste 6 luni

Consilierul judeţean Dan Vâlceanu are de aşteptat 180 de zile pentru a afla dacă asocierea Consiliului Judeţean la Clubul Sportiv Pandurii este legală sau nu. Reprezentanţii Prefecturii spun că Vâlceanu poate ataca Hotărârea în contencios administrativ chiar înainte de a primi răspuns din partea instituţiei.

Consilierul PDL a solicitat revocarea hotărârii de asociere a Consiliului la Pandurii, la invitaţia CE Oltenia, argumentând prin faptul că proiectul nu a fost transmis comisiilor de specialitate în termenul prevăzut de Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Judeţean şi aducând multe alte argumente. Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului, juriştii instituţiei încă verifică cele sesizate de Vâlceanu. „Juriştii din cadrul Compartimentului Verificarea Legalităţii Actelor analizează fiecare punct prezentat în contestaţia înaintată de consilierul judeţean, Dan Vâlceanu. În condiţiile în care se vor constata deficienţe de formă şi de fond în elaborarea Hotărârii Consiliului Judeţean, Instituţia Prefectului îşi rezervă dreptul legal de a cere revocarea şi de a înainta acţiune în contencios administrativ. Termenul legal pentru a face acest lucru este de 180 de zile. Acest aspect nu împiedică oricare altă persoană care are suficiente dovezi de nelegalitate să procedeze la atacarea în contencios administrativ”, a declarat Virgil Drăguşin, subprefectul judeţului Gorj.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: