Rata şomajului în Gorj

Rata şomajului în Gorj

La sfârşitul lunii august rata şomajului în Gorj a ajuns la 10,89%, corespunzătoare unui număr de 16.383 de şomeri. În acest an Agenţia Pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj a organizat 40 de cursuri de formare, la care au participat doar 1011 persoane.

Plata drepturilor de autor

Plătitorii de venituri din drepturi de autor vor reţine, declara şi calcula contribuţiile de asigurări pentru pensii şi şomaj aferente beneficiarilor, procedură aprobată, miercuri, de Guvern şi care va fi aplicată începând cu luni, 13 septembrie.

Comercianţi amendaţi

Comisarii Gărzii Financiare Gorj au amendat cu 39000 de lei 14 de agenţi economici din Târgu Jiu care au ca obiect de activitate comercializarea de haine şi încălţăminte s-a stabilit că nu aveau acte pentru marfa achiziţionată. Comisarii au continuat şi ieri verificările la agenţii economici din Târgu Jiu care comercializează obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte precum şi alte produse textile. (L.G.)

Lucrările la centru, aproape de final

Florin Cârciumaru a precizat ieri în timpul conferinţei de presă că mai mult de 80% din lucrările de modernizare a centrului sunt finalizate urmând ca până la finele anului să se încheie. Acesta a precizat însă că reparaţii se vor face încontinuu atâta timp cât lucrările sunt în garanţie.

Vizualizări: 81

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: