Răuț își aduce aminte: Am putut negocia CCM-ul când a venit Rușeț!

O declarație făcută de directorul de resurse umane, Ion Răuț, readuce în prim-plan negocierile de la începutul anului pentru Contractul Colectiv de Muncă (CCM) al salariaților CE Oltenia. Cel mai prost contract, spun minerii și energeticienii. Și chiar unii lideri de sindicat. Este vorba despre documentul prin care salariații CE Oltenia au pierdut sporuri, prime, cota de cărbune și energie precum și alte facilități. Invitat la o emisiune la Gorj TV, directorul de Resurse Umane, Ion Răuț, a reamintit condițiile în care au avut loc negocierile. Acesta spune că, în final, au fost negocieri doar pentru că a fost Ion Rușeț în comisie.

Negocierile contractului colectiv de muncă au durat luni de zile. Zeci de persoane, lideri de sindicat de la patru federații, dar și directori din administrație au negociat prevederile contractului. Rezultatul, un contract din care minerii și energeticienii mai mult au pierdut decât au câștigat. Negocierile pentru CCM coincid și cu sfârșitul sindicaliștilor. Ei sunt acuzați că au trecut cu vederea mai multe prevederi în speranța că vor rămâne valabile facilitățile lor financiare.

Un sindicalist, Constantin Mitrescu, nu a semnat procesul verbal de încheiere a negocierilor. În ultimele săptămâni, negocierile au fost conduse de prim-vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie, Ion Rușeț. „Atât s-a putut obține în condițiile economice ale societății”, a spus Rușeț când a fost întrebat despre pierderile suferite de salariați.

Culisele negocierilor

Chiar dacă minerii și energeticienii numără sporurile și primele pierdute, administrația este mulțumită. Directorul de resurse umane, Ion Răuț, a declarat la un post local de televiziune că nu prea a avut cu cine să negocieze, până la venirea lui Ion Rușeț în comisia de negociere. „(...) S-a dezamorsat prin venirea domnului Rușeț acolo. Domnul Rușeț când a apărut la masa negocierilor a reintrodus, ca să spun așa, spiritul dialogului”, a explicat Răuț. Până atunci, erau ţipete și solicitări din partea celorlalți lideri. ”Vă spun că foarte mulți până atunci încercaseră impunere, monolog. Cine-l acuză pe domnul Rușeț poate să aibă motivele lui, dar vă spun că de la apariția dumnealui s-a putut negocia. Nu contează ce s-a negociat, dar s-a negociat. Până aici nu s-a negociat nimic. Au fost țipete, unii și-au dat ochii peste cap, alții s-au automutilat pe acolo. Credeau că cu actoria asta puteau să obțină ceva. Un lider care este acum pe la penitenciar (n.red-Cristea Fluerătoru) voia să sară peste masă. Era cel mai vocal”, a menționat Răuț. “Atunci când a venit domnul Rușeț, schimbându-se metodele, am putut negocia”, a adăugat directorul.

Contractul pierderilor pentru angajaţi

Nu a trecut mult de la noul contract de muncă, iar situațiile financiare pe șase luni făcute publice de CE Oltenia arată o pierdere de 600 de lei lunar per salariat.

Un angajat a câştigat, în baza contractului individual de muncă, deci fără bonificaţii, 3.554 de lei, deşi potrivit proiecţiei realizate la începutul anului ar fi trebuit să aibă în buzunar 3.886 de lei pe lună. Rezultă o reducere de peste 300 de lei. Mai departe, salariul mediu lunar pentru o persoană, la care se adaugă bonificaţii, era programat să fie 4.661 de lei, dar în realitate a fost 4.058 de lei pe lună, cu o reducere de 603 de lei. Reducerea este foarte mare dacă mai punem la socoteală că este pe primele şase luni ale anului, iar pachetele de performanţă prevăzute pentru a doua parte a anului, păcăleala majoră a acestor negocieri, nu vor fi acordate. Potrivit aceluiaşi buget, minerii şi energeticienii au pierdut 35% din bonusurile planificate pentru primele luni ale anului.

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: