Rechizite pentru elevii nevoiaşi din Gorj

Peste 11.000 de elevi nevoiași din județul Gorj vor primi în anul școlar 2012-2013 rechizite școlare gratuite. Inspectoratului Școlar Județean Gorj i-a fost repartizată suma de 311.175 lei pentru achiziționarea de rechizite. În anul școlar viitor valoarea maximă a unui pachet de rechizite este de 25 lei pentru un elev din învățământul primar și 30 lei pentru un pachet destinat unui elev din învățământul gimnazial. Pentru toate județele s-a acordat suma de 20.529.869 lei pentru cumpărarea materialelor necesare. Pachetele cu rechizite vor fi acordate elevilor din învățământul de stat, primar și gimnazial, care frecventează cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară. Beneficiarii de rechizite școlare gratuite din clasa pregătitoare, clasa I, clasele II-IV, clasele V-VII și clasa a VIII-a trebuie să intre în posesia acestora până pe 15 octombrie. Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației la 1 iunie s-a lansat de inspectorate procedura de achiziție publică, iar în jurul datei de 22 august se va finaliza procedura de achiziție a pachetelor cu rechizite. În perioada 1-19 septembrie  elevii, părinții și tutorii legali despre acest ajutor, se vor primi și evalua dosarele depuse de solicitanți și va fi stabilită lista finală a beneficiarilor de rechizite la nivelul unităților școlare. Elevii ar trebui să intre în posesia materialelor în perioada 26-10 octombrie. Cei care intră în clasa pregătitoare și în clasa I sunt singurii care vor primi ghiozdan. Pachetele mai conțin pixuri, penare, caiete speciale, hărți, creioane, ascuțitori.

(A.A.)

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: