RECHIZITORIU: Primarul Mihăiţă Troacă, evaziune cu premeditare!

Rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj în cazul primarului suspendat de la Padeș arată că evaziunea produsă de acesta nu a fost deloc una întâmplătoare, Gabriel Mihăiță Troacă făcând cam tot ce era posibil pentru a eluda plata impozitelor și taxelor către stat. La asta au pus umărul și frați de-ai săi, fini, rude și prieteni, pe care edilul i-a implicat într-o încrengătură de firme create anume pentru a se pierde șirul actelor contabile pe care și le emiteau unele altora.

Ulciorul nu a mers de prea multe ori la apă, deși, până să crape, Troacă a reușit să fenteze statul cu 2,6 milioane de lei. Aceasta este valoarea prejudiciului calculat de anchetatori pentru perioada februarie 2009 – martie 2013, în care Gabriel Mihăiță Troacă a fost administrator la Panmior SRL. Mai bine de o jumătate de an după ce nu mai era administrator în acte, mai ales că devenise și primar la Padeș, edilul a continuat să se implice în activitatea firmei, emițând zeci de facturi fiscale în numele societății, deși legea nu îi mai dădea voie să facă așa ceva. De fapt, acesta a mers și la bancă, retrăgând mari sume de bani pentru „salarii” sau „diverse plăți”, procurorii stabilind că peste 700.000 de lei au fost luați de Troacă din conturile societății, câteva luni mai târziu, în martie 2013 firma intrând în faliment, de menționat fiind că banii au fost retrași în plină perioadă de campanie electorală.

Teoretic, Troacă nu avea motive de îngrijorare pentru că, în acte, în locul său lăsase ca administrator pe un cetățean din Republica Moldova, fiind evidentă intenția acestuia de a face cât mai greu de găsit persoana respectivă în cazul unor audieri. Edilul mai aplicase varianta respectivă în trecut, când o firmă de-a sa, la fel de prosperă, a falimentat subit după ce administrator a devenit un finlandez pe care autoritățile române trebuie să îl caute prin toată lumea pentru a putea sta de vorbă cu el. Iar străinii pe care Troacă îi găsea în lumea largă pentru a-i prelua afacerile de la Padeș au fost de folos și la firmele fraților primarului, care au folosit și ei cu același succes rețeta mai-marelui comunei. De altfel, la perchezițiile făcute la primar acasă, oamenii legii au găsit numeroase copii după actele de identitate ale unor cetățeni moldoveni, semn că aceștia urmau să fie folosiți în noi afaceri oneroase.

Frăția de la Padeș

„Întreaga activitate infracțională a fost una premeditată și bine pusă la punct, în vederea atingerii scopului de a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și de a scăpa de răspunderea penală. Cercetările au stabilit că cesionarea scriptică a părților sociale aparținând societății, unei persoane ca Ș. M. de condiție socială și posibilități materiale și intelectuale modeste, demonstrează încă o dată, fără putere de tăgadă, că inculpatul a urmărit scopul ilicit. În aceeași dată, 12.03.2012. Ș.M. mai este cooptată ca asociat și în SC E C SRL, unde administrator era fratele inculpatului, numitul Troacă…, care, astfel, este eliberat de mandat. Această practică, de a constitui societăți unde asociați și administratori sunt frații inculpatului, cu scopul de a eluda plata impozitelor și taxelor locale, este și cazul SC A S SRL, administrată o perioadă de un alt frate al inculpatului, numitul Troacă…care, așa cum am arătat mai sus, urmând exemplul și, posibil, și indicațiile inculpatului, înstrăinează firma unui alt cetățean finlandez, numitului H.E., care devine și administrator”, se arată în rechizitoriul procurorilor, rechizitoriu care, conform unor decizii recente ale șefilor din justiția română, nu mai ajunge la ziariști decât cu inițiale, abrevieri, prescurtări și tot felul de anonimizări, astfel încât dintr-o frumusețe de anchetă să fiți nevoiți să dezlegați și câteva cuvinte încrucișate, dreptul la informare fiind pus mult în spatele dreptul de a proteja identitatea cuiva trimis deja în judecată.

Evaziunea de 2,6 milioane lei

Ales primar la Padeș, Troacă nu a stat departe de afaceri, doi fini de-ai săi fiind puși de acesta șefi la firma care a preluat patrimoniul de la Panmior SRL, respectiv stația de sortare agregate, cât și stația de betoane care l-au ajutat pe edil să câștige bani cât nici nu visa vreodată. Interceptările de la dosar arată că, deși era primar la Padeș, Troacă dădea comenzi pentru diferite accesorii, se interesa de comenzi și se interesa de anumite utilaje, necesare funcționării stației, el sunând inclusiv în Italia pentru a face rost de o pompă cu cifă. Între timp, unul dintre administratorii firmei a dus-o atât de bine încât a trebuit să plece în Franța și să își caute de lucru.

Troacă a ignorat înregistrarea în contabilitatea Panmior SRL a zeci de facturi fiscale. Asta i-a adus acum și cătușele, pentru că anchetatorii au stabilit un prejudiciu de 2,6 milioane lei, bani proveniți din neplata impozitelor și taxelor către bugetul de stat. La venituri de aproape 6,2 milioane de lei realizate în perioada în care firma a fost administrată de Troacă, neînregistrarea facturilor în contabilitate a dus la prejudicierea bugetului de stat cu suma amintită.

AVERE

O declarație de avere a lui Troacă adusă la zi nu există pe internet, dar cea depusă de edil în 2012, în momentul în care a candidat la Primăria Padeș, arată că viitorul primar avea două terenuri în Padeş, nu avea bani în conturi, datorii, mașini sau case. Troacă avea venituri salariale de 9.200 de lei pe an,  iar soția sa, medic școlar la Târgu Jiu, de peste 13.000 de lei. Între timp, anchetatorii au pus totuşi sechestru pe o casă, două terenuri şi alte bunuri.

Vizualizări: 229

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: