Reclame electorale în troleele din Târgu Jiu

Troleibuzele din Târgu Jiu vor fi dotate cu monitoare LCD pe motiv că în acest fel se vor aduce la cunoştinţa călătorilor toate informaţiile de interes general ale oraşului. Această iniţiativă nu este văzută cu ochi buni de către consilierii PD-L care spun că scopul adevărat îl reprezintă campania USL.

Consilierii locali din Târgu Jiu au aprobat, ieri, un proiect de hotărâre care prevede dotarea troleibuzelor cu monitoare LCD. La prima vedere, scopul acestora pare să fie acela de a-i informa pe cetăţenii care călătoresc cu mijloacele de transport în comun în legătură cu tarifele şi rutele pe care firma de transport le are programate în zilele respective. Totodată, călătorii vor afla mai uşor care sunt principalele informaţii de interes general ale oraşului.

Proiectul a fost votat de majoritatea consilierilor locali cu excepţia celor de la PD-L. Aceştia sunt de părere că monitoarele vor fi amplasate în scop electoral, mai exact pentru campania USL. “Monitoarele ce vor fi amplasate în troleibuze reprezintă încă un loc de afişaj în campania USL. De aceea se grăbeşte amplasarea lor. Nu credem că era nevoie de aşa ceva. Suntem convinşi că după sărbători ele vor dispărea”, a declarat Nicolae Daviţoiu, consilier PDL.

Cu  monitoare pentru informare vor fi dotate doar troleibuzele moderne. Firma care va monta aceste dispozitive se va ocupa de implementarea serviciului şi în Târgovişte, Piteşti, Baia Mare şi Arad. “Dacă montarea LCD-urilor era o afacere aşa de rentabilă trebuia ca până acum mai multe oraşe din România să aibă implementat acest serviciu”, a mai precizat Daviţoiu.      

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: