Remiză la Piatra Neamţ. Iordănescu, supărat pe calitatea terenului!

Pandurii Târgu Jiu a remizat în deplasarea de la Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1-1. Gorjenii au obţinut, sub comanda lui Edi Iordănescu, al patrulea punct din primele trei meciuri disputate în Liga I. Golul pandurilor a fost marcat de Matulevicius.

Gazdele au deschis scorul în minutul 54 prin Sialmas care l-a executat pe Gliwa cu un şut plasat din interiorul careului. Avantajul moldovenilor nu a durat decât 5 minute, pentru că schimbul de pase dintre Răduţ şi Matulevicius a dus la golul egalizator marcat de lituanian cu un şut plasat în dreapta lui Calancea. Edi Iordănescu a acuzat starea gazonului de la Piatra Neamţ. "Îmi doream să legăm două victorii. Condiţiile în care s-a jucat meciul anulează orice diferenţă de calitate dintre cele două echipe. Eram echipa tehnică şi cea care ar fi controlat meciul. Aşa, a devenit un meci de luptă care nu ne-a convenit. Dar în condiţiile acestui teren, nu numai că se pune în pericol integritatea jucătorilor, ceea nu este normal, dar devine şi un meci de luptă, de uzură, joc care nouă clar nu ne-a convenit. Sunt reguli pe care trebuie să le respectăm, vorbim de terenuri încălzite, dacă tot beneficiem de aceste instalaţii, trebuie să avem şi parte de ele. Nu poţi să joci în asemenea condiţii, nu se puteau lega două pase. Dacă terenul era altfel, jucam şi noi cu mingea la firul ierbii", a declarat Iordănescu în cadrul emisiunii Digi Sport Special. Urmează returul cu Dinamo din semifinalele Cupei Ligii. Pandurii s-a impus în prima manşă cu 2-1. "Avem avantajul scorului din tur, dar va fi un meci foarte greu, Dinamo a arătat că este pe o pantă ascendentă. Are două victorii după meciul cu noi şi nişte jucători de calitate", a încheiat antrenorul Pandurilor. Dinamo - Pandurii, returul semifinalei Cupei Ligii, se dispută marţi, de la ora 18:30 şi este transmis în direct de Digi Sport 1.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: