Restaurantele rămân in vizorul DSVSA

Inspectorii sanitar-veterinari au continuat acţiunea de verificare a restaurantelor începută recent. Ca urmare a acestor demersuri, n-au încetat să apară nici deficienţele, întrucât un restaurant din Rovinari s-a ales cu avertisment pentru neimplementarea cerinţelor sistemului de management al siguranţei alimentelor. Ion Iliuţă, directorul coordonator al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (AJOFM) Gorj, spune că la alte unităţi s-au aplicat de asemenea şi sancţiuni contravenţionale: „Este vorba de opt sancţiuni contravenţionale în valoare de 5400 lei pe care le-am aplicat în patru magazine din Bumbeşti-Jiu, un magazin din comuna Schela, două magazine din comuna Ţânţăreni şi un magazin din comuna Săcelu. Printre neregulile găsite se numără manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, fără protecţie adecvată prin echipament, ustensile şi mănuşi de protecţie, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţiu neaprobat sanitar-veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă, ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare sau neîntreţinerea spaţiului de depozitare a produselor alimentare”. Pe parcursul săptămânii trecute, au fost efectuate 76 controale în Târgu-Jiu, Rovinari, Motru, Târgu-Cărbuneşti, Bumbeşti-Jiu, comunele Câlnic, Teleşti, Bâlteni, Padeş, Cătunele, Ioneşti, Plopşoru, Ţânţăreni, Bustuchin, Săcelu, Brăneşti, Peştişani, Runcu, Bălăneşti, Schela şi Drăguţeşti. Iliuţă mai precizează că din vizorul inspectorilor sanitar-veterinari n-au lipsit unităţile de procesare pâine, specialităţi de panificaţie, patiserie şi prăjituri proaspete, unităţile de alimentaţie publică şi colectivă, taberele şcolare, unităţile de comercializare cu amănuntul şi ridicata, un supermarket, două baruri, târgul săptămânal auto, târgul anual Peştişani sau unităţile de învăţământ din judeţ, care continuă să prepare şi să desfacă produse alimentare în perioada de vară.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: