Restaurantul Vişina, amendat pentru vânzarea de carne expirată

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj va aplica o amendă record restaurantului Vişina din Bumbeşti Jiu. Inspectorii au realizat un control în urmă cu o săptămână la această unitate împreună cu inspectorii antifraudă care au şi închis unitatea pentru că nu elibera bonuri fiscale. Ion Iliuţă, şeful DSVSA Gorj, a anunţat că restaurantul Vişina le vindea clienţilor produse din carne expirată, neregulă pentru care va fi amendat cu 45.000 lei. „Am avut o acţiune acum o săptămână cu Antifrauda, suntem în acest moment cu finalizarea unui control, probabil că agentul economic va primi una dintre cele mai mari amenzi care s-au aplicat în ultimul an, probabil 45.000 lei pentru punerea pe piaţă de alimente cu termene de valabilitate expirate, toată cantitatea de carne urmează să fie distrusă după ce se va finaliza controlul”, a anunţat şeful DSVSA Gorj, Ion Iliuţă. Acesta a precizat că în perioada următoare va fi vizată şi activitatea târgurilor de animale pentru că este o perioadă în care foarte mulţi gorjeni merg să-şi vândă animalele de sezon, miei, iezi, porci în târguri astfel că vor fi controale săptămânale.

Vizualizări: 233

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: