Restricţii pe Defileu până în septembrie

Restricţiile de circulaţie pe Defileul Jiului anunţate de Poliţia Rutieră nu au fost adevărate. Cel puţin nu pentru astăzi. Şefii de şantier, care execută lucrările de dinamitare în zona Livezeni anunţă că măsura va intra în vigoare de joi, 29 aprilie, până pe 21 septembrie.

Lucrările executate în Zona Livezeni închide tronsonul Bumbeşti Jiu- Petroşani în fiecare zi de marţi şi joi între orele 10-13. Măsura a intrat în vigoare încă de pe 26 aprilie, însă nici până acum traficul nu a fost închis, aşa cum au anunţat reprezentanţii Poliţiei Gorj. Şefii de şantier anunţă că prima zi în care traficul va fi oprit este joi, 29 aprilie şi au aprobări obţinute pentru executarea acestor lucrări până pe 21 septembrie. „Vor fi executate dinamitări în stâncă şi nu putem permite ca în acest timp să se circule pe aici. Timpul limită pentru care avem aprobări este de 21 septembrie, dar în cazul în care vom termina mai devreme se va revenii la circulaţia normală”, declară Emilian Zorilă, şeful şantierului de la Hidroconstrucţia.

Chiar dacă este vorba doar despre o limitare temporară a traficului de pe Defileu, şoferilor nu le convine nici să aştepte trei ore, dar nici să aleagă rute ocolitoare. „Orele în care ei au ales să întrerupă circulaţia nu sunt potrivite. Sunt ore de vârf, iar ca să alegem rute ocolitoare pentru a ajunge de la Târgu Jiu la Petroşani pe unde trebuie să o luăm? Ar fi prea mult de ocolit. Mai ales noi, cei care facem distribuţie”, declară un şofer.

Lucrările executate în Zona Livezeni au scopul de a devia o parte din debitul râului Jiu, prin lucrări hidrotehnice, către centralele de la Dumitra şi Bumbeşti.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: