Reţinuţi pentru o tamponare! Au spus totul despre poliţişti!

Anchetă cu probleme în urma unui incident în trafic produs în cursul săptămânii trecute la Dragotești. Patru tineri au ajuns pentru 24 de ore în spatele gratiilor, unul dintre ei fiind implicat atunci într-o tamponare. Oamenii legii susțin că el a condus fără să aibă permis, câteva ore mai târziu mașina celui pe care l-ar fi lovit fiind distrusă parțial într-un incendiu produs la Borăscu. Anchetatorii au făcut legătura repede între cele două cazuri, dar tinerii pe care îi suspectează că ar fi fost implicați în aceste probleme încep să vorbească și povestesc despre mici favoruri care le-ar fi fost cerute de către unul dintre polițiști.

Tamponarea de la Dragotești ar fi rămas un simplu incident în trafic dacă șoferii nu s-ar fi luat la ceartă, iar un localnic nu ar fi sunat la 112. Oamenii legii susțin că Daniel Duică ar fi fost la volan, lucru negat de acesta și de martorii cu care a ajuns după gratii. „Am avut șofer, un băiat din sat care luase recent permisul. În trecut am făcut un accident, e drept, fără să am permis, dar atunci am recunoscut faptele pentru că știam că e vina mea. Acum eram pe locul din dreapta. Sunt vecini care nu mă suportă și care au spus că eu eram la volan, dar nu e adevărat”, spune Duică. Vorbele sale sunt susținute și de către Ionuț Gogu. „Venisem până la magazin să cumpăr un suc cu un prieten de-al meu. Eu am rămas în mașină și am văzut cum la vreo 20 de metri în fața mea s-au atins ușor două mașini aflate în trafic. Nu am dat importanță că nu părea să fie ceva serios. Mai târziu m-au căutat de la Poliție ca să vin să dau declarații”, spune Gogu, care, în cele din urmă a ajuns pentru 24 de ore alături de consătenii săi.

Taximetristul unui poliţist

Printre cei care au fost încătușati se numără și Vasile Bivolaru, care, în trecut, a avut o problemă cu un polițist dat afară din IPJ Gorj pentru că a lovit un șofer care îl stropise după ce trecuse cu mașina printr-o baltă. „Eu am văzut mașinile la Poliție oprite și am oprit și eu să întreb ce se întâmplase. A venit un agent și mi-a spus să rămân să dau declarație. M-am trezit acuzat de favorizarea infractorului și reținut 24 de ore, deși nu știam despre ce e vorba. Nu știam nici măcar care e infractorul”, povestește acesta. El își aduce însă aminte că, înainte de a fi încătușat, îl dusese pe unul dintre polițiștii implicați în anchetă cu mașina la Mătăsari, devenind un fel de taximetrist al acestuia. „Mi-a cerut să îl duc la Mătăsari că avea o treabă de rezolvat. L-am dus că a spus că trebuie să ajungă la niște martori. Nu știam despre ce e vorba. Ulterior colegii lui mi-au pus cătușele și mi-au dat 24 de ore că acum toată lumea în sat mă privește ca pe infractor deși cred că e clar că nu am făcut nimic. Înainte el mă tot întreba de unde am avut eu 16.000 de euro ca să îmi iau BMW, apoi am ajuns să îl plimb cu el și să fiu băgat după gratii”, spune tânărul.

Altul i-a vopsit gardul

Și Ionuț Gogu povestește că i-a făcut unele „servicii” agentului al cărui nume îl păstrăm anonim până la obținerea unui punct de vedere din partea acestuia, situația respectivă fiind cunoscută și la nivelul șefilor polițistului. „Când am venit de la muncă din străinătate domnul polițist m-a întrebat dacă nu am să-i dau niște bani să își ia vopsea pentru gard. I-am dat banii, dar m-a trimis pe mine să îi iau vopseaua, iar apoi m-a pus și să îi vopsesc gardul. Vi-l pot arăta pentru că e la Bălești pe drumul principal. Nu am văzut nici un ban înapoi nici din cei împrumutați nici pentru vopsitul gardului. Am primit doar o pereche de cătușe pentru că nu l-am văzut la volan pe șoferul pe care îl voiau polițiștii”, spune Gogu.

În urma incidentului din trafic, după reținerea de 24 de ore, cei 4 tineri au fost plasați sub control judiciar, azi ei încercând să obțină la instanță anularea măsurii respective. Doi dintre ei trebuiau deja să plece la muncă în străinătate, lucru pe care nu au mai putut să îl facă. Agenții continuă în schimb cercetările pentru a lămuri și împrejurările în care s-a produs incendiul autoturismului de la Borăscu și dacă există vreo legătură între tinerii din Dragotești și problema respectivă.

Vizualizări: 874

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: