Risipă de apă la o carieră a CE Oltenia

Autorităţile locale din Fărcăşeşti vor solicita Complexului Energetic Oltenia să mandateze un angajat care să gestioneze în permanenţă resursele hidrosferei din comună, astfel încât să nu mai risipească apa.

În anii 90 a fost ridicată o hidrosferă pe terenul din domeniul public al comunei Fărăcşeşti. De atunci, unitatea minieră din zonă, UMC Roşia, administrează amplasamentul şi foloseşte apa de aici pentru spălătoriile unităţii. Dar apa, atunci când nu este folosită, este înmagazinată în acest bazin şi este preluată în reţeaua de apă a comunei ce alimentează gospodăriile din Fărcăşeşti. Pentru asta, trebuie să se procedeze la o comutare a robinetului. Numai că, cei de la carieră uită mereu să facă acest lucru şi apa se scurge din sferă pe pământ. „Este în administrarea EMC Roşia, o folosesc dumnealor la băile aferente, la spălătorii, după care ar trebui să o comute pentru cetăţenii comunei Fărcăşeşti. În multe dăţi nu fac această comutare şi sfera se umple şi este evacuată apa prin supraplin. Dacă s-ar comuta întotdeauna pentru reţeaua de apă din satul Fărcăşeşti, Moşneni, n-ar fi nevoie să fie evacuată prin supraplin şi nefolositoare nimănui. E apă industrială, nepotabilă. O să port o discuţie cu domnul director de la carieră să repartizeze o persoană să se ocupe personal de comutarea acestei ape să nu fie irosită. Este nevoie pentru că oamenii o folosesc pentru udat şi este păcat să se irosească mergând în canal”, a declarat Dănuţ Bălu, primarul comunei Fărcăşeşti.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: