Românii, în stradă pentru blocarea justiţiei în cazul Şova

Problemele generate de banii încasaţi de Dan Șova de la complexurile energetice Turceni şi Rovinari în 2007-2009 par că nu se mai sfârşesc, neridicarea imunităţii senatorului PSD ducând la scandalurile pe această temă la un alt nivel. Direcţia Naţională Anticorupţie a decis să solicite Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze Curtea Constituţională, după ce regulamentul în baza căruia a fost menţinută imunitatea lui Șova ar fi, în opinia procurorilor, neconstituţional. Pe de altă parte, în marile oraşe ale ţării sunt anunţate proteste împotriva blocării justiţiei de către parlamentari în cazul Şova.

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a ieşit ieri la rampă cu o scrisoare pe care a înaintat-o către CSM, prin care solicită sesizarea Curţii Constituţionale, instituţie în care activează Daniel Morar, fostul şef al DNA, şi în care a lucrat până nu de mult chiar şi Toni Greblă, devenit între timp primul judecător constituţional pentru care procurorii anticorupție au cerut arestarea preventivă. Greblă nu s-a cramponat de funcţii şi a demisionat de la CCR, lucru pe care nu îl fac însă şi parlamentarii cu probleme penale, Șova fiind un exemplu de politician care ţine cu orice preţ la imunitatea pe care o are.

Kovesi s-a pus însă pe redactat scrisori către CSM după ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a comunicat Ministerului Justiţiei că cererea de DNA de încuviințare a reținerii şi arestării lui Şova nu a fost finalizată cu o hotărâre. DNA solicita aprobarea sau, eventual, respingerea, încuviinţării reţinerii şi arestării senatorului, iar răspunsul persiflant al lui Tăriceanu îi face pe procurorii să considere că activitatea lor este blocată, lucru nefiresc şi, ca urmare, avem un conflict între Legislativ şi Justiţie.

„Din cuprinsul comunicării rezultă că Senatul nu a adoptat cu acest prilej o hotărâre prin care să admită sau să respingă cererea formulată de ministrul Justiţiei. Având în vedere aceste împrejurări, considerăm că Senatul României a refuzat să răspundă solicitării care i-a fost adresată de reprezentanţii autorităţii judiciare, astfel încât ne aflăm în situaţia unui conflict de natură constituţională între puterile statului. Considerăm că, în urma cererii cu care a fost sesizat, Senatul României avea obligaţia de a adopta fie o hotărâre de admitere, fie de respingere a acesteia. (…) Soluţionarea unei cereri printr-o comunicare adresată de președintele Senatului ministrului Justiției excede cadrului constituțional și echivalează cu refuzul de a se pronunţa asupra cererii”, se arată în scrisoarea DNA către CSM.

Iohannis vrea şi el mediere de la CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut şi el ieri după-amiază Curții Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic, de natură constituţională, între procurori şi CSM, pe de o parte, și Parlament, prin Camera Deputaților și Senat, de cealaltă parte. Conflictul a fost generat de modul în care este calculată de către parlamentari majoritatea necesară adoptării cererilor de încuviințare a reținerii și arestării preventive a unui senator sau deputat, reglementările proprii date de deputați și senatori încălcând prevederile constituționale. Iohannis a menționat că „atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan-Coman Şova a condus la un blocaj instituţional prin imposibilitatea desfăşurării procedurilor judiciare şi a înfăptuirii actului de justiţie".

Scandalul de acum vine după ce pentru ridicarea imunității lui Șova au votat 79 de senatori, alesul PSD neputând fi reținut sau arestat, în timp ce în alte cazuri, cu voturi mai puține alți politicieni s-au trezit că trebuie să răspundă la întrebările procurorilor. Fostul ministru de interne Traian Igaș a dat și exemple în acest sens, el menționând cazul Ecaterinei Andronescu, precum și pe cel al lui Șerban Mihăilescu. "Comisia de numărare a voturilor constituită în cazul Şova şi Vâlcov a acţionat într-un mod discreţionar, în sensul în care, în situaţii similare ca de exemplu: Ecaterina Andronescu cu 72 de voturi pentru şi 62 de voturi împotrivă sau Şerban Mihăilescu cu 77 de voturi pentru şi 51 de voturi împotrivă, au întocmit rapoarte de încuviinţare a începerii urmăririi penale ale acestora, iar în situaţia d-lui Şova, în acelaşi context, cu 79 de voturi pentru şi 67 de voturi împotrivă, raportul a fost de respingere a solicitării venite de la DNA. Cer public domnului Tăriceanu, în calitate de preşedinte al Senatului, să explice abuzul săvârşit de comisia de numărare a voturilor, care a redactat procesul-verbal ce a fost însuşit şi de domnia sa şi care a adus atingere imaginii publice a Senatului României, lucru semnalat de mai multe ambasade străine, mass-media şi opinia publică din România", susține Igaș, colegi de-ai săi din PNL fiind tot mai convinși că o eventuală arestare a lui Șova i-ar fi condus pe procurori și mai „sus”, până la Victor Ponta, care a fost Senior Partner la casa de avocatură a lui Șova în perioada derulării contractelor de la Rovinari și Turceni.

AREST LA DOMICILIU

Senatorul Darius Vîlcov, care a ales să meargă pe mâna justiţiei, nu a imunităţii, a avut noroc ieri. Judecătorii ICCJ au decis arestarea acestuia la domiciliu, respingând solicitarea DNA de arestare. Decizia judecătorilor este cu recurs. Vîlcov le-a cerut senatorilor să îi ridice imunitatea, fiind reţinut chiar de ziua lui de naştere.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: