Românii pot da două maşini vechi pentru una nouă la Rabla

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus vor fi lansate la începutul lunii februarie şi vor avea un buget de 1,2 miliarde lei în 2022, a anunţat joi ministrul Mediului, Tanczos Barna. Implementarea celor două programe este planificată, pentru prima dată, pe trei ani.

Noutatea programului constă în faptul că beneficiarii pot preda două mașini mai vechi de 15 ani. „În 2022 vom lansa aceste programe la începutul lunii februarie. Este, după mulţi ani, primul an când programul se lansează la începutul anului. Acest lucru se datorează, pe de o parte, asumării şi angajamentului domnului prim-ministru Ciucă. Dânsul a vrut neapărat ca bugetul anului 2022 să se aprobe în decembrie. Datorită acestui lucru, anul acesta, în 2022, putem lansa programele Rabla la început de lună februarie. De asemenea, este prima dată când planificăm implementarea celor două programe pe 3 ani. Este prima dată, când, în urma discuţiilor, consultărilor pe care le-am avut cu asociaţiile producătorilor auto şi asociaţiile importatorilor/comercianţilor auto am pregătit un program pe 3 ani, asigurând astfel predictibilitate, asigurând astfel implementarea unor programe publice, unor politici publice în acest domeniu astfel încât rezultatul scontat, cel al scoaterii din circulaţie a cel puţin 250.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani până în 2026 să fie realizat, atins. Vom asigura în 2022 cel mai mare buget pe care l-au avut vreodată Rabla Clasic şi Rabla Plus şi acest buget va fi de peste 1,2 miliarde lei”, a declarat ministrul Mediului.  

El a explicat că, pentru a atinge obiectivul propus pentru 2026, a fost crescut bonusul de casare, iar în 2022 se poate ajunge la o sumă maximă de 16.500 lei în cazul în care beneficiarul va preda la casare două autoturisme, ambele mai vechi de 15 ani. Acesta va beneficia şi de prima de 3.000 de lei pentru hibrid sau 1.500 lei pentru emisii CO2 scăzute.

„Creşte numărul de maşini de la una la două. Pot fi predate pentru o maşină cumpărată două maşini la casare. În 2023 creştem cu 10% faţă de 2022 şi în 2024 creştem cu încă 10% faţă de 2023. Astfel, 2024 va fi primul an când bugetul Rabla Plus va depăşi un miliard de lei, în condiţiile în care, treptat, vom reduce bugetul alocat pentru Rabla Clasic, dar fără a scădea sub bugetul anului 2021. Şi în 2024 bugetul pentru Rabla Clasic va fi mai mare faţă de cel din 2021”, a subliniat minitrul Tanczos Barna.

Ministrul a mai menţionat că este, de asemenea, pentru prima dată când anul precedent se încheie în luna ianuarie, până la finele acestei luni toate cererile depuse în 2021 vor fi analizate şi cele care sunt complete vor fi aprobate şi vor intra la finanţare, după cum a informat Digi 24.

Totodată, a adăugat ministrul, 2022 va fi primul an când vor fi eliminate posibilele întârzieri la aprobare, programul fiind etapizat pe apeluri lunare de depuneri de cereri, astfel încât toţi beneficiarii să primească răspuns în maximum o lună.

Vizualizări: 2,313

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: