Rovinari-Bumbeşti Jiu, drumul condamnat

După aproape doi ani de când trebuia finalizat, Drumul European 79, Rovinari – Bumbeşti Jiu va trebui acum încă odată conservat pentru iarnă. Ungurii au promis că se vor ocupa de conservarea drumului pentru sezonul rece.

În loc să fie inaugurat, după aproape 3 ani de la semnarea contractului între firma VEGYESPSZER ZRT Budapesta şi Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri Naţionale SA, tronsonul Rovinari -Bumbeşti Jiu va trebui conservat pentru a doua iarnă consecutiv.

Autorităţile din Gorj susţin că cei care se vor ocupa de conservarea drumului sunt cei de la firma maghiară, care până acum au cheltuit mai bine de 4 milioane de euro şi nu au realizat nimic. „Am luat legătura cu firma maghiară şi ne-au spus că se vor ocupa de conservarea drumului pentru că până la urmă este datoria lor, deoarece nu există o altă firmă contractată să modernizeze drumul. Chiar dacă ar fi cesionat contractul de executare a lucrărilor unei alte firme, nu mai este timp pentru a efectua lucrări la acest tronson şi nici la alte drumuri pentru că se apropie sezonul rece, iar drumurile trebuie conservate”, susţine Dumitru Leuştean, director Drumuri Naţionale, filiala Gorj

De aproape un an Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri Naţionale încearcă să cesioneze contractul unei alte societăţi, dar fără succes.

Din toată această poveste doar şoferii vor avea de suferit, pentru că vor trebui să mai suporte încă o iarnă un drum cum nu mai e altul nici pe raza judeţului Gorj, dar nici în ţară, susţin şoferii.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: