Ruşeţ: Cine a pierdut alegeri nu mai poate candida

Situaţie tensionată în PDL Gorj unde conducerea partidului a hotărât ca cei care au candidat dar au pierdut, să nu mai intre în nicio cursă electorală. Situaţii de acest gen sunt destule, spune preşedintele Ion Ruşeţ.

Nici decizia Biroului Local nu-i ajută pe unii dintre pedelişti pentru a prinde un loc pe liste. Astfel că s-ar putea întâmpla ca în unele localităţi cel care stă cel mai bine în sondaje să nu fie lăsat să candideze dacă a mai participat şi la alte alegeri şi a pierdut. „Noi discutăm cu organizaţiile şi testăm care le este intenţia privind consilierii, viitori primari şi analizăm şi candidaturile de anul trecut. Sunt preşedinţi de organizaţii care au candidat o dată, mă refer la 2004 şi nu au obţinut decât mandat de consilier. Nu vor mai candida, indiferent cu ce hotărâre vor veni din Biroul Local. Voi propune BPJ dizolvarea birourilor locale, nu putem să mergem cu cineva care pierde în 2004, 2008 şi mai vrea“, spune Ruşeţ. Astfel de situaţii ar fi la Stoina, Câlnic, Godineşti, Arcani, Bengeşti Ciocadia sau Padeş.

Fugaru vice la CJ Gorj, scenarii

Ruşeţ a lămurit şi problema candidaturii lui Ion Fugaru caruia i s-a propus funcţia de vicepreşedinte la Consiliu Judeţean, în locul celei de primar la Cărbuneşti. Acestea sunt scenarii, spune Ruşeţ. „Domnul Fugaru va intra în sondaj, va fi sondat şi în alte funcţii decât aceea de primar al oraşului Târgu Cărbunesti. Va fi sondat si pentru o funcţie în Consiliu judeţean, pe lista de consilieri judeţeni. Am avut o discuţie cu dumnealui şi mi-a spus că în momentul de faţă nu-şi doreşte să candideze la funcţia de parlamentar. Preconizăm şi noi scenarii. Dacă se va stabili definitiv candidatura mea de preşedinte trebuie să-mi formez echipe. Totul rămâne la stadiul unui dialog, la discuţii cu toţi responsabilii partidului“, a încheiat Ruşeţ.

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: