Ruşeţ: Nu mai e cale de întoarcere, candidez!

Senatorul Ion Ruşeţ va candida la Consiliul Judeţean Gorj. Dacă până acum răspunsul era de genul „partidul decide“ sau „aşteptăm sondajele“, acesta s-a „lansat“ la Radio Infinit, unde a spus că nu mai este cale de întoarcere şi că va candida. Ruşeţ este optimist că va câştiga în faţa lui Ion Călinoiu.

Reporter: Ce decizie aţi luat- Candidaţi?

Ion Ruşeţ: Eu îmi asum această candidatură, colegii din Biroul Permanent Judeţean mi-au acordat în unanimitate încredere în cursul a mai multor întâlniri şi şedinţe, începând cu iulie 2011. Este o chestiune de procedură internă a partidului. Cred că pe 21 aprilie la Sala Palatului candidaţii pentru Consiliul Judeţean Gorj şi eu voi fi candidatul.

Rep: Nu mai e cale de întoarcere?

I.R: Nu mai există cale de întoarcere. Eu sunt sigur că voi fi un preşedinte mult mai bun decât Ion Călinoiu pentru gorjeni şi Consiliul Judeţean

Rep: Întâi trebuie să câştigaţi…

I.R.: Dacă intru în luptă sunt sigur că voi câştiga.

Rep: Cât de grea credeţi că va fi lupta cu Ion Călinoiu?

I.R.: Este grea, nu este una uşoară, dar pornesc cu şansa mea, cu partidul meu şi cu echipa mea. Alături de mine va fi o echipă de consilieri şi vă asigur că va fi o echipă de oameni responsabili şi aplecaţi asupra problemelor cetăţenilor. Venim cu un altfel de mesaj.

Domnul Călinoiu şi echipa care este la conducerea judeţului de 16 ani şi au răspuns de destinele acestui judeţ. Au fost guvernări de dreapta de stânga, au fost ei la guvernare, am fost noi şi totuşi în Gorj nu s-a mişcat nimic în stabilitatea locurilor de muncă pentru că nu Consiliul Judeţean a asigurat stabilitatea locurilor de muncă din minerit şi energie.

Rep: Credeţi că Ion Călinoiu va avea voturile minerilor şi energeticienilor?

I.R.: Nu cred. Ion Călinoiu a fost distructiv în ceea ce privesc problemele din minerit şi energie.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: