Ruşeţ se ia de Călinoiu de dragul lui Blaga

Senatorul PDL, Ion Ruşeţ, i-a cerut ministrului administraţiei şi internelor explicaţii despre felul în care Consiliul Judeţean a împărţit fondurile către primăriile gorjene. Colegul său de partid, deputatul Cosmin Popescu crede că interpelarea nu va avea sorţi de izbândă. Oricum, interpelarea vine după zile bune de la împărţirea bugetului şi exact în preajma vizitei fostului ministru Vasile Blaga.

„Într-adevăr domnul Ruşeţ a făcut o interpelare la ministrul Igaş, dar nu cred că are vreun sens. Banii clar au fost împărţiţi politic, dar nu există lege care să prevadă cum să fie împărţiţi. În aceste condiţii nu avem speranţe că această interpelare va avea un final favorabil”, a declarat deputatul Cosmin Popescu.

Întâmplător sau nu, înainte de venirea la Târgu Jiu a lui Vasile Blaga şi Adriean Videanu, acesta critică, pentru prima dată tranşant, „corectitudinea” cu care instituţia condusă de Ion Călinoiu a împărţit fondurile.

„La o analiză mai amănunţită a acestor date se poate observa  că repartizarea acestor fonduri de la bugetul de stat a fost realizată, aproape exclusiv, pe criteriul apartenenţei politice a primarilor din localităţile respective. Astfel, din suma totală (2.493.000 lei) aproximativ 1.750.000 lei a fost repartizat primăriilor ai căror edili fac parte din Partidul Social Democrat, 640.000 lei celor din Partidul Naţional Liberal şi doar 110.000 lei democrat-liberalilor. O asemenea repartizare a fondurilor nu poate să nu ridice semne de întrebare cu privire la corectitudinea felului în care fost realizată”, susţine Ruşeţ.

Ion Călinoiu a aflat şi el de demersul celui pe care la începutul toamnei şi-l dorea coleg de partid, declarând acum că Ruşeţ nu are dreptate când face o asemenea interpelare la ministrul administraţiei şi internelor. „Cred că dl Ruşeţ a greşit, probabil trebuia să facă referire la sumele existente în rezerva bugetară a Guvernului şi care au fost împărţite în 22 noiembrie la nivel de judeţ primarilor din Roşia de Amaradia, Polovragi, Negomir, Săuleşti, Bălăneşti şi altora care au aceeaşi culoare politică. Ar fi trebuit să existe o notă de fundamentare realizată de mine şi de prefectul judeţului, notă de care Curtea de Conturi ne întreba în anii trecuţi. Să arate dl Ruşeţ acea notă de fundamentare pentru că, altfel, interpelarea dumnealui nu are obiect”, spune Călinoiu.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: