Ruşeţ: Se urmăreşte privatizarea majoritară a CE Oltenia

Există o îngrijorare în rândul angajaţilor CE Oltenia, că prin politica bine dirijată de a vinde tot mai puţin energie termo, se urmăreşte scăderea preţului la care va fi vândut pachetul minoritar de acţiuni sau chiar privatizarea majoritară anul viitor. Este punctul de vedere al lui Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedinte FNME, care a explicat de ce 5.000 de mineri vor protesta pe 24 mai în faţa sediului ANRE din Bucureşti.

Cinci mii de mineri vor protesta pe 24 mai la Bucureşti, în faţa sediului Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, pe care sindicatele din mine-energie o acuză de „sabotare şi falimentare a producţiei de energie din România şi implicit a economiei”. Acţiunea este precedată de pichetarea timp de mai multe zile a sediului ANRE.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine-Energie, Ion Ruşeţ, a declarat că la baza sindicatului există îngrijorarea că se urmăreşte reducerea valorii pe bursă a acţiunilor CE Oltenia care urmează a fi listate sau chiar privatizarea majoritară. „Avem impresia că o politică bine dirijată ne pune în situaţia de a vinde tot mai puţină energie, astfel încât pierderile să fie consistente iar valoarea de piaţă a acţiunilor CEO să scadă”, a spus Ruşeţ la Radio Infinit. Ruşeţ a spus că sunt îngrijorătoare şi declaraţiile contradictorii ale factorilor de decizie, fiind miniştri care susţin privatizarea, alţii care spun că nu se pune această problemă.

„Ion Călinoiu să se facă auzit la nivel naţional”

Interesant este că acţiunea de pichetare iniţiată de FNME este susţinută şi de politicienii PSD Gorj, care au fost în permanentă contradicţie cu sindicaliştii lui Marin Condescu. Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, s-a declarat un susţinător al acţiunii. „Protestele sunt un lucru bun. Sindicatele au înţeles că, dacă vin în sprijinul administraţiei, pot reuşi împreună. Trebuie să facă front comun, să-i determine pe cei de la ANRE să analizeze cu simţ de răspundere piaţa energiei. Ceea ce s-a întâmplat până acum a fost o discriminare a producătorilor de energie pe bază de cărbune”, a declarat Florin Cârciumaru la Radio Infinit. Punctul de vedere a fost susţinut şi de Ion Călinoiu, vicepreşedinte PSD: „ANRE nu a respectat hotărârea guvernului prin care Transelectrica este obligată să distribuie în sistemul energetic național cel puțin 500 de MW de la Complexul Energetic Oltenia, în următorii doi ani. Mi se pare o atitudine de distrugere, de scoatere din piaţă a CEO”.

Sindicalistul Ion Ruşeţ atrage atenţia asupra faptului că ANRE este sub control parlamentar şi că toţi parlamentarii din Oltenia, atât de la putere, cât şi de la opoziţie, ar trebui să reacţioneze. Mai mult, Ruşeţ îi transmite lui Călinoiu că acum are o funcţie importantă în PSD la nivel naţional şi vocea lui trebuie să se facă auzită. „Domnul Călinoiu are acum o funcţie importantă în cel mai mare partid din România, vocea lui trebuie să se audă la nivel naţional”, a spus Ruşeţ.

CALENDARUL PROTESTELOR

Sediul ANRE din Bucureşti va fi pichetat timp de cinci zile de câte 100 de salariaţi, astfel: pe 14 mai angajaţii de la Roşia-Peşteana şi Turceni, pe 15 mai cei de la Jilţ şi Craiova, pe 16 mai – Motru şi Mehedinţi, pe 17 mai angajaţi de la Rovinari, iar pe 20 mai cei de la Berbeşti. Punctul culminant va fi pe 24 mai, când vor merge la Bucureşti 5.000 de salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia. În aceeaşi zi, sindicaliştii vor întrerupe lucrul pentru două ore, între 13-15, la toate unităţile CE Oltenia, cu participarea a 10.500 de salariaţi. Vor lucra doar 2.000 de salariaţi din energie, care sunt obligaţi prin lege să asigure o treime din activitate. CE Oltenia are aproape 19.000 de salariaţi, o parte lucrând însă în schimburile 2 şi 3.

PIAŢĂ

Energia termo aproape că nu mai are loc pe piaţă. Pe de o parte de vină este cererea mică de energie la nivel naţional, cu circa 20% sub nivelul anului trecut. Pe de altă parte, piaţa este acaparată de producătorii ieftini, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica ocupând trei sferturi din piaţă. Mai mult, energia verde, puternic subvenţionată, trebuie să intre cu prioritate în sistem. În aceste condiţii, CE Oltenia abia mai intră cu 300-400 de MWh în anumite zile, uneori nici atât, deşi pragul de rentabilitate al companiei este la 1.700 MWh.

Vizualizări: 282

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: