S-a dat startul campaniei electorale

În noaptea de joi/vineri, mai exact la orele 24.00, s-a dat startul campaniei electorale. Până pe data de 4 iunie, ora 7.00, candidaţii vor încerca să convingă alegătorii să le dea votul. Spre deosebire de anii trecuţi, campania din acest an va fi mult mai restrictivă, fiind limitate atât acţiunile, cât şi materialele de propagandă. „Sunt anumite restricţii în această campanie. Nu sunt permise: vehiculele inscripţionate cu sloganuri de campanie; vehicule care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar; spectacole, serbări, focuri de artificii, bannere, panouri publicitare, steaguri publicitare, publicitate luminoasă sau publicitate pe vehicule. De asemenea, nu se pot face alt gen de cadouri decât calendare micuţe cu o anumită dimensiune stabilită”, a declarat Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj. Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Potrivit calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale în noaptea de 5/6 mai se dă startul campaniei electorale, iar o zi mai târziu, pe 7 mai, se va stabili prin tragere la sorţi numărul de ordine de pe buletinele de vot. „Dat fiind faptul că începe campania electorală va trebui să fim foarte atenţi, atât noi, cât şi autorităţile locale. După ce se va stabili ordinea pe buletinele de vot vom putea începe machetarea împreună cu birourile de circumscripţie. Noi, ca instituţie, suntem în faza finală în vederea achiziţiei serviciilor pentru tipărirea buletinelor de vot.

Vizualizări: 417

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: