S-a deschis sezonul!

A început sezonul arestărilor printre politicieni. După celebrul Boldea au urmat Ioan Andreica şi preşedintele CJ Bistriţa, iar secretarul general al PDL, Ion Oltean, nu se simte prea bine, numele său fiind asociat în dosarul celor doi. Ca o curiozitate, arestările se fac doar dintre politicienii de la putere şi o să ziceţi că aşa este normal pentru că doar ăştia sunt aproape de borcanul cu miere dorit deocamdată de opoziţie. Până la urmă ce este politica dacă nu o goană nebună după borcanul cu miere-! Ce-i drept, ca acum nu s-a mai întâmplat niciodată, deşi despre cazurile de mare corupţie instrumentate de pe vremea marilor privatizări nu se mai aude nimic pentru simplu motiv că s-au secretizat contractele. Bineînţeles că cei arestaţi sau eliberaţi sau aflaţi în curs de cercetare spun toţi că sunt nevinovaţi, iar avocaţii lor nu-i scapă demonstrându-le nevinovăţia ci agăţându-se, de cele mai multe ori, de vicii de procedură. Cineva îmi spunea că aşa este întotdeauna înainte de alegeri; încep cercetările penale, arestările, trimiterile în judecată şi tot tacâmul pe care-l instrumentează puterea ca să-şi legitimeze locul ocupat pe care vrea să-l menţină. Acum este un pic pe dos pentru că toate astea se întâmplă cu oamenii puterii. Cu doar o lună înainte de campania oficială la locale, puterea pare încremenită în lungi discuţii şi negocieri cu partenerii de guvernare cu care când vrea să facă alianţă, când nu vrea. Singurul care pare detaşat de tot ce frământă puterea şi opoziţia este Traian Băsescu, mai hotărât ca niciodată să-şi urmeze propria agendă şi să-şi onoreze măcar o parte din promisiunile cu care a câştigat pentru a doua oară fotoliul de la Cotroceni. Şi asta parcă în ciuda partidului care l-a susţinut în cariera sa politică, partid care pare obosit de pretenţiile preşedintelui, de îndemnurile sale de reîntoarcere la popor, la responsabilitate. Elitele politice ale tuturor partidelor, indiferent că sunt sau nu la guvernare, s-au lenevit şi nu mai vor la luptă. Dovada o constituie gâlceava pe candidaţii în alegerile locale, cruciale în desemnarea câştigătorului la cele parlamentare. Baronii locali îşi păstrează candidaturile la posturile pe care le ocupă, iar aleşii din Bucureşti se tem de confruntarea de jos, unde ca să câştigi trebuie să mergi prin praful drumurilor promise de atâtea ori asfaltate, să te urci pe scenă şi să cânţi de inimă albastră sau să plângi în direct la televizor, în timp ce reciţi ultima poezie pe care ai semnat-o şi ţi-a scris-o consilierul ca se ocupă de imaginea ta în faţa mamelor din întreaga lume….  Să nu mai punem la socoteală că nu dă bine să dai mâna cu ţăranul în timp ce de sub mânecile costumului Armani ţi se văd butonii din aur sau ţi se înţepeneşte tocul în noroiul de pe uliţă sau iţi ia capra în corne frumuseţe de „Vuitton”. La Bucureşti…aerul e mai rarefiat şi poţi să-şi iei ce mască vrei; ori de Tony Blair, ori de Margaret Thatcher.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: