S-a sinucis pentru că era îndrăgostit de profa de română

Tânărul din Târgu Jiu care s-a sinucis miercuri a făcut gestul respectiv pentru că era îndrăgostit de profesoara lui de limba română din liceu. Acest lucru a fost descoperit ieri, după ce părinţii lui au găsit în calculatorul personal al lui Alexandru Popovici un mesaj de adio, prin care acesta explica drama prin care trecea după ce fata de care se îndrăgostise lulea dorea să îi dea papucii. Trupul neînsufleţit al lui Alexandru Popovici a fost depus ieri la o capelă din apropierea blocului său, rude şi prieteni ai acestuia venind acolo pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Tânărul de 19 ani a fost găsit miercuri asfixiat în camera sa, fără ca iniţial să fie cunoscute motivele pentru care el ar fi recurs la un asemenea gest. Părinţii şi sora lui Alexandru au descoperit în calculatorul acestuia un fel de bilet de adio, scris pe zeci de rânduri, alături de nişte fotografii în care tânărul apărea alături de iubita vieţii lui. Membrii familiei declară că acesta era îndrăgostit de mai bine de un an de profesoara sa de limba română din liceu, mama acesteia opunându-se relaţiei respective.

"Ultimele lui cuvinte au fost foarte multe rânduri scrise în acel text, rânduri care se refereau la o persoană de sex feminin la care el ţinea foarte mult, la profesoara de limba română. Din cauza ei a recurs la acest gest. Ştiu că se despărţiseră de ceva vreme pentru că mama ei i-ar fi spus că el nu e de nasul ei, iar Alex nu a suportat", afirmă sora lui Alexandru Popovici. Andra era convinsă ieri că fratele ei şi-a curmat viaţa datorită acestei relaţii, iar la fel ca ea gândea şi bunica Elena, o bătrână care se vede nevoită să îşi conducă ea nepotul pe ultimul drum. "Ea dacă era o profesoară putea să convoace Consiliul Profesoral. Păi ce profesoară e ea dacă bagă elevii în pat? Eu dacă aş vedea-o aş omorî-o pentru aşa o bunătate de copil, nenorocita", spunea bunica Elena, cu o ură pe care doar cei care au pierdut pe cineva drag o pot înţelege sau explica.

Alex voia să se căsătorească cu profesoara

Vecinii sunt şocaţi de ceea ce s-a întâmplat. "Am o părere proastă, vă daţi seama, dacă vă spun că e o nenorocită. Păi nu este posibil aşa ceva. Eu am fost profesoară şi am ştiut să fac distincţia între profesor şi elev şi aşa trebuie să facă oricine se află la catedră. Nu se poate să nu-ţi găseşti un bărbat din câţi sunt în Târgu Jiu", spunea vecina lui Alex, fostă cadru didactic.

Dan Popovici, tatăl lui Alexandru, a confirmat şi el ieri faptul că fiul său a lăsat un text în calculatorul personal în care preciza că o iubea pe Ramona Mischie, profesoara de limba română din liceu. "Se iubeau, sigur că da, el ar fi vrut chiar să se căsătorească cu ea, se gândea la aşa ceva, dar mama ei nu a fost de acord că cică el nu era pentru ea. O bunătate de băiat. Rana de-o am eu în suflet nu se va mai vindeca niciodată", spunea ieri tatăl lui Alex, în curtea Serviciului de Medicină Legală, în timp ce strângea în braţe crucea ce va sta de acum încolo la căpătâiul fiului său. Bărbatul, bolnav de o boală grea până de curând, tocmai se bucura din nou de viaţă după ce scăpase de propriile chinuri, necazul de acum fiind ultima nenorocire la care se mai putea gândi.

Profa recunoaşte că au avut o relaţie

Alexandru Popovici a absolvit liceul vara trecută, dar bacul l-a luat în toamnă, pentru că în vară a picat tocmai examenul de limba română, materie predată acolo de iubita lui. Profesoara de limba română, Ramona Mischie, predă materia respectivă la un liceu din Târgu Jiu. O mică tentativă în acest sens a fost, pentru un demers jurnalistic onest fiind în situaţia de a cita din concurenţă. Ramona Mischie asigură, în timpul liber, corectura la un cotidian local, Gorj-Domino, pentru care a declarat ieri că dorea de mai mult timp să pună capăt relaţiei cu Alexandru.

"Nu am crezut că o să se ajungă aici. Mă şantaja mereu şi mă urmărea până la şcoală. Recunosc că am avut cu el o relaţie, dar de scurtă durată. Pentru că mi-am dat seama că ceea ce eu credeam a fi iubire, era de fapt milă. Simţeam nevoia să-l ajut, să-l protejez. Avea nevoie de cineva care să-l asculte, pentru că era un singuratic. El făcuse o obsesie pentru mine. De aproape un an am vrut să rup această relaţie cu el, dar mă ameninţa că se sinucide. Au fost atâtea ameninţări de suicid, încât nu mai credeam în ele, pentru că a doua zi apărea la şcoală. Mă simt vinovată că ar fi trebuit să dau dovadă de mai multă maturitate. Ar fi trebuit să-mi dau seama că e un copil cu probleme, dar nu am luat în serios", a precizat Ramona Mischie.

Anchete

Inspectorul şcolar general adjunct al judeţului Gorj, Gheorghe Mitescu, a precizat că instituţia va evalua azi oportunitatea deschiderii unei anchete. "El nu mai este elev, ea este majoră, este viaţa dumneaei privată, vom vedea vineri dacă trebuie să facem sau nu vreo anchetă, dar, deocamdată, nu avem motive temeinice pentru un asemenea demers", a menţionat reprezentantul IŞJ Gorj. Liceul a convocat Comisia de Disciplină a instituţiei de învăţământ.        

Galerie foto



Vizualizări: 928

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: