Se numesc lătrăi. Eu l-am cunoscut pe unul al PDL-ului pe vremea când lucram la Cațavencu. Era băiat simpatic, semi-celebru în lumea umoristică, la fel de semi-celebru în cea literară și tot așa în aia jurnalistică. Mai celebru decât autorul acestui text, asta să fie clar, deci n-o spun ca pe o insultă. Genul mic și rău. Amuzant deseori și spontan pe la redacție, avea un mare defect: era fan declarat PDL și Băsescu. Putea să discute despre orice echilibrat, dar când se ajungea la politică i se punea un văl portocaliu pe ochi. Mereu PDL avea dreptate. E nebun, ne gândeam noi, colegii, nebănuindu-l de strategii ascunse sau interese reale. Îl credeam pur și simplu un mare fan, fapt pentru care îi scuzam amuzați încercările destul de aprinse, de altfel, de a scoate din revistă glumele anti-PDL (altfel destul de multe, având în vedere patronatul apropiat celuilalt pol politic de la acea vreme) și de a le înlocui cu unele ”mai echilibrate, Dorule!”. Și azi așa, mâine așa, omul a început să devină un susținător tot mai vocal pe care, repet, nimeni nu-l bănuia de nesinceritate. Cel puțin nu noi, ăștia, inocenții. Până când, într-o zi, am aflat că a fost numit consul general la Marsilia de către guvernarea pentru care se zbătuse atât. Cu salariu baban, locuință de serviciu și trai mai mult decât decent asigurat, cel puțin pe perioada mandatului.

Noul caz este Mircea Diaconu. Ceva mai celebru ca actor decât sus-numitul ca scriitor, dar nu din prima ligă. Un băiat consacrat în roluri de inginer. Unul care s-a dat de ceasul morții timp de doi ani pe la toate televiziunile anti-PDL, combătând puterea de la acea vreme cu un patos ușor jenant, de care nu-l credeam sau nu speram să fie în stare. ”Ia uite-l și pe Diaconu ăsta”, își ziceau oamenii. Ce treabă o avea el să se enerveze cu ăștia la televizor? E director de teatru, e om împlinit, cu familie. Ce-i mai trebuie?

Păi, vedeți voi, asta e! Că le trebuie. Uite, lui Diaconu i-a trebuit că tocmai a fost numit Ministrul Culturii. Pe țară! Că e (sau era, că nu mai știu cum a rămas) și director pe la un teatru, nu mai contează. Sau contează? Ia stați așa! Normal că contează! La ce bun să ai o funcție înaltă, dacă nici măcar de-un conflict de interese mic n-o poți pune?