Salariaţii DGASPC Gorj aşteaptă salariile mărite

Cei aproximativ 1000 de salariaţii ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj aşteaptă să-şi primească salariile mărite cu sporuri de până la 50%. Liderii de sindicat ai funcţionarilor publici spun că deja s-au distribuit dispoziţiile de reîncadrare, sporurile urmând a fi aplicate salariilor din luna iunie pe care oamenii le vor primi în perioada 8-10 iulie.

Salariaţii DGASPC Gorj vor primi în luna iulie salarii mărite cu sporuri de până la 50%. Liderii de sindicat spun că au fost trimise dispoziţiile de reîncadrare. Oamenii speră ca sporurile să fie menţinute şi anul viitor, chiar dacă decizia Consiliului Judeţean a venit cu câteva săptămâni înainte de alegeri. “Am fost trimise dispoziţiile de reîncadrare, salarii mărite urmând să primim la începutul lunii iulie. Sperăm ca prin acordarea noilor sporuri salariile să intre în normalitate. Suntem convinşi că aceste sporuri vor fi acordate până la sfârşitul anului întrucât avem bugetul asigurat. Credem că nu vor fi probleme nici anul viitor în condiţiile în care se vor face planificări bugetare”, a declarat Sorin Torop, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici din cadrul DGASPC SANITAS Gorj. Acesta a mai precizat că toţi cei care şi-au câştigat sporurile în instanţă vor beneficia în continuare de ele. “Dacă sumele respective sunt mai mici, atunci salariile vor fi reîntregite conform Hotărârii Consiliului Judeţean. În cazul în care cuantumul prevăzut în decizia instanţei este mai mare, suma va fi menţinută fără a fi diminuată. Acesta e paradoxul, unii sunt plătiţi după lege, iar alţii după hotărâri judecătoreşti. Oricum doar aproximativ 30 de persoane primesc bani mai mulţi decât li s-ar cuveni prin acordarea sporurilor. În momentul de faţă, la Curtea de Apel se mai află pe rol 20-30 de dosare. Sperăm ca instanţa să se pronunţe în perioada imediat următoare”, a menţionat Sorin Torop. Potrivit hotărârii Consiliului Judeţean Gorj se vor acorda sporuri la salariul de bază al personalului din cadrul DGASPC Gorj, cuprinse între 15-50 %.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: