Salarii și investiții, în pericol

Primarii din Gorj așteaptă rectificarea bugetară ca pe pâinea caldă. Edilii se plâng că riscă să nu mai poată plăti nici măcar salariile angajaților de luna viitoare. Alții semnalează că investițiile vor fi amânate până când vor face rost de bani.

La Prigoria, angajații primăriei riscă să nu își poată primi salariile de luna viitoare. Primăria nu mai are bani și așteaptă o rectificare bugetară ca să poată plăti lefurile la timp. „Așteptăm o rectificare bugetară pentru că altfel nu ne mai putem continua activitatea. Din luna iulie, avem deficit bugetar. Nu le mai putem susține salariile angajaților dacă nu suntem sprijiniți, a declarat primarul din Prigoria”, Iuliana Iliescu.

Situația nu este mai bună nici măcar la nivel municipiului Târgu Jiu. Aici, edilul a cerut bani de la Guvern ca să poată finaliza investițiile odată demarate. Primarul Marcel Romanescu ar avea nevoie de 30 de milioane de lei ca să nu aibă probleme financiare. „Am trimis o adresă către Ministerul de Finanțe și către Guvernul României. Solicităm 30 de milioane de lei pentru repartiția pe care am primit-o până acum și pentru lucrările pe care le avem în execuție. Nu știu dacă vom primi această sumă, dar cred că va fi făcută o compensare pentru autoritățile locale. Primăria înregistrează un deficit de 15 milioane de lei, pe primul trimestru, din repartiția de la bugetul de stat a impozitului pe venit și salarii. Dacă nu, o parte din investiții vor fi amânate să nu ajungem în imposibilitatea achitării facturilor”, a explicat și edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Primarii din Prigoria și Târgu Jiu sunt liberali și au mari așteptări de la propriul guvern, mai ales că este și an electoral.

Vizualizări: 1,381

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: