Salina a majorat bugetul spitalului de la Dobriţa cu peste 20%

Amenajarea unei saline artificiale în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” de la Dobriţa s-a dovedit a fi o investiţie profitabilă pentru unitatea spitalicească. În primele trei trimestre de funcţionare, bugetul spitalului a fost majorat cu peste 20%. Conducerea spitalului va încearca să demareze investiţii de aproximativ 7 milioane de lei anul viitor, mai ales că în trimestrul III unitatea este programată pentru acreditare.

Peste 600 de persoane au beneficiat de efectele terapeutice ale salinei Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” de la Dobriţa, în primele 9 luni de funcţionare. „În primele 3 trimestre, am avut pe salină un număr de 606 pacienţi, dintre care majoritatea au fost externi. Am încasat 2.000 de lei din taxa de şedinţă. Sumele sunt mult mai mari pentru că avem şi decontări cu CAS-ul prin ambulatoriu. Fiind primul an de funcţionare am avut un contract diminuat cu 20%, dar cu toate acestea ne-a adus un plus de buget de 22%”, a declarat Ion Ciochină, directorul financiar-contabil al spitalului de la Dobriţa.

De beneficiile terapeutice ale salinei beneficiază gratuit pacienţii care vin cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Pentru persoanele care nu au bilet de trimitere se percepe o taxă de intrare de 8 lei. Biletul de trimitere de la medicul de familie este valabil pentru 10 şedinţe, efectuate pe o perioadă de şase luni. De regulă, o cură terapeutică are 12-20 de şedinţe, iar pentru mai mult de 10 şedinţe se plăteşte. „Taxa de intrare în salină este 8 lei/persoană. Sperăm ca şi anul viitor să menţinem aceeaşi taxă. Salina va funcţiona şi în perioada sărbătorilor, excepţie făcând zilelele de 25, 26 Decembrie şi 1 şi 2 ianuarie”, a precizat Ion Ciochină.

Salina are 50 de locuri şi o suprafaţă de 150 mp, valoarea investiţiei ridicându-se la suma de 230 mii de lei.

Alte investiţii majore şi în anul 2014

Conducerea spitalului de la Dobriţa intenţionează să demareze investiţii de peste 7 milioane de lei în anul 2014. „Anul viitor intenţionăm să achiziţionăm un aparat de radiologie digital. De asemenea, vrem să reabilităm interiorul spitalului, reabilitare ce presupune montarea de covor antibacteriologic, înlocuire tâmplărie interioară, recompartimentare şi înlocuire mobilier spitalicesc. Am solicitat finanţare de la Minsiterul Sănătăţii şi de la Consiliul Judeţean”, a declarat director financiar-contabil al spitalului.

În trimestrul III al anului 2014, Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” de la Dobriţa este programat pentru acreditare. „În trimestrul III suntem programaţi pentru acreditare. Deja am lucrăm la corectarea indicatorilor astfel încât să corespundă cerinţelor. În momentul de faţă, suntem încadraţi ca fiind un spital de gradul V, însă sperăm ca după acreditare să ajungem la gradul II”, a precizat Ion Ciochină.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: