Sandu Iacob: „Încercăm să compensăm prin dăruire şi strâns din dinţi!”

Sandu Iacob a înţeles de ce conducerea Energiei nu îşi mai permite alte transferuri pentru retur. „Cei din conducerea clubului s-au adaptat condiţiilor financiare pe care şi le pot permite şi au drămuit mult mai bine banii. Au investit exact cât şi-au permis şi în cine şi-au permis”, a spus ieri antrenorul – jucător care îl ajută pe Liviu Andrieş la pregătirea echipei. Nemulţumit de faptul că au plecat jucători de bază de la echipă, Iacob le cere colegilor să se adapteze la situaţia actuală: „Nu ne-a venit bine că au plecat colegi cu care ne acomodasem, dar asta e viata şi îţi oferă surprize de genul acesta. Misiunea noastră este să ne adaptăm şi să facem faţă condiţiilor acestea. Suntem încrezători pentru că şi cu actualul lot, dacă suntem sănătoşi, putem duce returul de campionat”. Principala problemă este acest „dacă”, pentru că trei jucători sunt accidentaţi în lot după ultimul turneu de la Odorhei, Truică, Criciotoiu şi Apolzan.

Nici Şandru nu este 100% refăcut şi nici pregătit să joace un meci după ce a lipsit toată perioada de pregătire. Acesta a revenit la turneul de la Odorhei, dar a fost folosit doar pentru a se acomoda cu echipa: „Vine după două luni de inactivitate şi are 4 kilograme în plus faţă de data când au luat vacanţă. Să sperăm că le va da jos în perioada rămasă până la primul joc cu Constanţa, pentru că atunci vom avea nevoie de jucători apţi fizic, atât în teren cât şi pe banca de rezerve”, a spus Liviu Andrieş.

Sandu Iacob nu este convins că Energia s-a rodat 100% în noua formulă de  echipă în cele două turnee, dar crede că jucătorii vor compensa prin dăruire: „Nu suntem încă rodaţi în această formulă de joc, dar încercăm să compensăm prin dăruire şi prin strâns din dinţi”.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: