Şanse de angajare pentru o sută de persoane din mediul rural
Peste o sută de persoane din Săuleşti şi alte localităţi rurale au şansa reintegrării pe piaţa muncii, printr-un proiect cu finanţare europeană. Proiectul a fost lansat vineri la Primăria Săuleşti şi vizează, printre altele, crearea unui laborator local de formare şi consiliere profesională.
Proiectul POSDRU/110/5.2/G/86945 “Dezvoltarea abilităţilor de antreprenoriat şi angajare în mediul rural” a fost lansat vineri, 24 februarie 2012, în cadrul Primăriei Comunei Săuleşti, de către Convex Network S.R.L., în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Qipa Individual Development S.R.L. şi Primăria Comunei Săuleşti, Judeţul Gorj.
La conferinţa de lansare au participat, alături de membrii echipei de implementare, potenţiali membri ai grupului-ţintă al proiectului – viitorii beneficiari ai rezultatelor proiectului, precum şi reprezentanţi ai mediului local de afaceri, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, reprezentanţi ai presei.
Proiectul se desfăşoară timp de 22 de luni
Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea abilităţilor de integrare pe piaţa muncii pentru minim 100 de persoane din comuna Săuleşti şi din alte localităţi rurale ale judeţului Gorj, inactive din punct de vedere economic (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane inactive, persoane ocupate în agricultura de subzistenţă, şomeri), prin servicii inovatoare de formare, coaching si orientare profesionala, de-a lungul a 22 de luni.
Principalele rezultate anticipate ale proiectului sunt: minim 100 de persoane, calificate pentru a face parte din grupul-ţintă al proiectului, vor fi beneficiare ale activităţilor de formare si consiliere profesională, în vederea facilitării reinserţiei în piaţa muncii; crearea unui laborator local de formare şi consiliere, într-un spaţiu pus la dispoziţie de către Primăria Săuleşti, având 11 posturi de lucru simultane (1 trainer + 10 cursanţi) şi fiind complet dotat cu echipamente IT şi de video-conferinţă, mobilier de birou etc.; crearea unei platforme software moderne de formare on-line, care va putea fi utilizată şi după finalizarea proiectului.
„Investeşte în oameni!” este un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Vizualizări: 117
Distribuie Trimite pe WhatsApp