Sate lângă Târgu Jiu care n-au văzut asfalt niciodată

Situată la doi pași de municipiul Târgu Jiu, comuna Stănești pare înțepenită în timp la capitolul drumuri. Sunt sate întregi unde ulițele nu au văzut asfalt, iar autoritățile spun că au mâinile legate pentru că nu pot reabilita drumurile din banii pe care îi au în vistieria instituției. Primarul așteaptă fonduri de la Guvern ca să asfalteze drumurile din patru sate. Solicitări a făcut, a depus și proiecte, dar banii nu au ajuns până acum.

Din bugetul local, primarul din Stănești spune că poate să modernizeze cel mult doi kilometri de drum. Sunt patru sate în localitate, unde ulițele au nevoie de modernizări.

Primarul Ștefan Blideanu susține că ar avea nevoie de peste 7 milioane de lei ca să scoată comuna din nămol. “E vorba de satele care nu sunt asfaltate: Obreja, Măzăroi, Călești, Vălari. Peste patru kilometri, fără ulițele aferente, pentru că pe acelea nu le-am prevăzut. În satul Curpen, o parte din drumul care nu este asfaltat, către satul Vălari. Unul din proiecte este de 6,7 kilometri. Pe întinderea aceasta am cerut și finanțare, în jur de 7.4 milioane de lei. Suma aceasta am cerut-o și la Fondul de Investiții. Văd că alte comune au primit. Noi, deocamdată, nu am primit niciun răspuns. Dacă nu voi primi finanțare, voi face un kilometru, doi și cu bani din bugetul local, cu toate riscurile”, a spus primarul din Stănești.

Blideanu se așteaptă să primească finanțare de la Guvern pentru aceste drumuri. Comuna este la o aruncătură de băț de Târgu Jiu, dar cu toate acestea pare departe de civilizație: „Comuna a fost uitată cam de mulți ani pentru că drumurile astea care au rămas în urmă nu sunt de acum, de trei ani. Sunt 30 de ani de la Revoluție. O comună ca Stănești, lângă Târgu Jiu, ar fi trebuit să fie altfel, să arate altfel. Bazându-mă și pe promisiunile de la partidul meu, acum având guvernarea, sper că vom recupera tot ce s-a pierdut în acești ani”.

Până când va primi bani, primarul mărturisește că repară drumurile chiar și cu utilaje împrumutate de la alte primării. „Avem un buldoexcavator pe care l-am reparat și am început să lucrăm cu el. Pe unele drumuri, am făcut cu un utilaj pe care l-am împrumutat de la primarul din Bălești ori de la Lelești. M-au ajutat primarii când am apelat la dumnealor și am reușit să cârpim drumurile cât de cât. Acum avem utilajul nostru și vom mai face reparații, să ne pregătim pentru iarnă”, a mai explicat Ștefan Blideanu, la Accent TV.

Vizualizări: 3,155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: