Sătenii din Nistoreşti trec prin curtea unei localnice în drum spre biserică

Locuitorii din satul Nistoreşti din Alimpeşti pot ajunge la biserică doar dacă trec prin curtea unei vecine. Retrocedările de teren nasc noi probleme aici deoarece femeia are titlu de proprietate pe terenul ce duce la lăcaşul de cult. Aceasta a făcut un gard, dar spune că îi lasă pe oameni să treacă pe acolo. Lucrurile se complică dacă pe acelaşi teren mai are dreptul şi o altă persoană, lucru care se şi întâmplă.

Mihail Pruneşi din satul Nistoreşti deţine un act prin care un boier a donat în urmă cu ani buni o bucată de teren bisericii din sat. Bătrânul nu înţelege cum un teren donat bisericii s-a transformat în proprietate unui localnic din sat. „Eu am un act prin care un boier a dat bisericii o bucată de teren. Acum ceva timp am aflat că pe acest teren are titlu de proprietate vecinii mei care stau lângă biserică. Eu am scos actul de la arhive şi am înţeles că un bun donat nu se poate înstrăina. Preotul ştie ce-l mai bine ce s-a întâmplat de fapt cu pământul. L-o fi vândut, nu l-o fi vândut, numai el ştie”, spune omul.

 „Vinovaţi nu sunt oamenii ăştia care au titlu de proprietate. Vinovaţi sunt preotul şi primăriţa care sunt pe mână şi fac numai lucruri rele. Nu au făcut nimic bun în comună, numai de ale rele ştiu ei să facă. Ei ştiu bine că fără ştirea lor nu se făcea actul de proprietate. S-au bucurat la o bucată de teren care a fost lăsată bisericii. Ăştia nu sunt oamenii”, continuă bătrânul.

Nu are pretenţii, dar a făcut gard

Cramen Tarhac deţine un act de proprietate pe acest teren care a fost în trecut donat bisericii, însă nu vrea să-l stăpânească decât să se folosească de el aşa cum a făcut şi până acum. „Da, eu am titlu de proprietate pe acest teren, dar nu ştiam că anterior a fost donat bisericii. Aici au stat bunicii şi străbunicii mei şi eu am moştenit terenul şi casa, dar târziu am aflat că acest teren a fost donat la biserică şi există şi un act în acest sens. Eu mi-am luat târziu titlu de proprietate. Dar nu am pretenţii la teren. Oi avea eu act, dar pământul vreau să rămână al bisericii”, spune femeia.

Deşi susţine că nu vrea să-l stăpânească, femeia a închis terenul respectiv pentru a-şi proteja gospodăria. „E terenul meu până la urmă, dar eu doar mă folosesc de el. L-am închis pentru că am şi eu gospodărie am păsări animale, grădină de zarzavaturi şi aici vine vulpea şi nu vreau să am probleme de asta am închis că altfel nu putem trăi aici. Am închis şi drumul spre biserică cu sârmă, dar lăsăm oamenii să intre că doar nu o să-i întoarcem cu mortul înapoi. Pot intra oricând”, povesteşte femeia.

Elena Mosor, primarul Comunei Alimpeşti, nu cunoaşte foarte bine situaţia din satul Nistoreşti. „Eu nu am auzit de aşa ceva. Dar dacă oamenii au titlu de proprietate înseamnă că au prezentat ceva documente când l-au obţinut, iar preotul dacă terenul a fost donat ar trebui să ceară retrocedarea, dar nu a făcut asta. Nu ştiu care e problema acolo”, spune primarul.  Preotul din comună nu a fost găsit pentru a explica ce s-a întâmplat cu acest teren.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: