Scandal la Urdari. Primăria, amendată din nou din cauza gunoaielor

Primăria Urdari a primit o nouă amendată pentru depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor din localitate. Fostul viceprimar din localitate, Bebe Tauru, vine cu declaraţii uluitoare la adresa primarului Mihai Calotă şi spune că acesta a dat ordin ca toate gunoaiele să fie îngropate pentru a scăpa de sub lupa Gărzii de Mediu Gorj. Fostul vice este şi cel care a sesizat comisarii despre gunoaiele din localitate.

În urma controlului efectuat de comisarii Gărzii de Mediu Gorj în comuna Urdari s-a constatat că autorităţile locale nu au întreprins niciun demers pentru a rezolva problema deşeurilor menajare aruncate la voia întâmplării de către localnici. Pentru acest lucru primăria a primit în urmă cu circa trei săptămâni o amendă în cuantum de 15.000 de lei, cu menţiunea ca într-un termen bine stabilit această problemă să fie rezolvată. Cum nu s-au conformat, autorităţile locale au mai primit şi săptămâna trecută o amendă, de data aceasta mai usturătoare. „La Urdari a fost un control acum câteva săptămâni, s-au impus măsuri care nu au fost realizate. A fost un control pe salubrizare, s-au întreprins controale ca urmare a unei sesizări în această privinţă. S-a aplicat o amendă contravenţională în valoare de 50.000 lei”, a declarat Simona Cornea, comisar în cadrul Gărzii de Mediu Gorj.

Primarul Mihai Calotă spune că totul i se trage de la fostul viceprimar Bebe Tauru care i-a pus Garda de Mediu în cap. „Ne-a reclamat domnul Tauru Bebe la Garda de Mediu deoarece au fost nişte gunoaie pe care cetăţenii le duc acolo, dar a fost foarte puţin. Mi-a făcut reclamaţie, le-am strâns dar ce să le faci la oamenii care le pun jos, lângă container… Curăţenie se face zilnic. În loc să facem ceea ce e util în comunitate dăm banii la stat din vina lui, avem şi fonduri mari...”, a spus Mihai Calotă, primarul din Urdari.  

                            

ACUZAŢII

Fostul viceprimar din localitate, Bebe Tauru, promite alte reclamaţii. “Este o greşeală că Garda de Mediu amendează o instituţie şi nu primarul. Toate gunoaiele le-a îngropat cu un multifuncţional de la exploatarea EMC Peşteana, în fosta haldă, sunt împinse acolo. O să îi chem iar pe cei de la Gardă să le vadă. Eu pot să justific şi să demonstrez”.

AMENDĂ

Şi primăria Bălăneşti a primit amendă de 15.000 de lei pentru depozitarea necorepunzătoare a deşeurilor. În localitate nu există sistem de colectare a deşeurilor cetăţenii aruncă într-un pârâu cu debit nepermanent. Primarul din localitate Radu Rotaru, spune că în această perioadă încearcă să ajungă la o înţelegere cu firma Polaris pentru a prelua deşeurile din localitate.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: