"Scaunul electric" a umplut-o pe EBA de voturi la Runcu

Politicienii cu aspiraţii la mari "succesuri" electorale au toate motivele să fie invidioşi pe unele procente obţinute la nivel de judeţ de fata cea mică a preşedintelui. Elena Băsescu a obţinut la Runcu cel mai bun scor din judeţ, în localitatea respectivă aflându-se căminul de bătrâni pe care aceasta l-a vizitat la începutul campaniei electorale. Fiica preşedintelui a venit atunci cu un scaun pe care i l-a adus unui bătrân imobilizat la pat, scaun despre care Elena a spus atunci că este unul "electric". Voturile luate de EBA la Runcu i-au asigurat acesteia aproape 16% din procentele electorale din comună, scorul fiind apropiat de cel al PNL, partid care a obţinut puţin peste 19% şi al cărui primar conduce localitatea. Edilul Adrian Câmpeanu crede că vizita Elenei Băsescu în comună, la căminul de bătrâni, precum şi vizita anterioară a mamei acesteia, Maria, au avut o influenţă directă asupra alegătorilor din comună. Primarul spune că fosta candidată independentă reprezintă o speranţă pentru alegători prin tinereţea sa, edilul fiind şi el o persoană tânără, care anul trecut şi-a asigurat mandatul de 4 ani în primul rând datorită vârstei de 30 de ani. 
 "Având în vedere că a venit în vizită la noi în comună şi dumneai şi mama dumneaei, că au manifestat grijă şi interes faţă de problemele bătrânilor din Centrul de Îngrijire, eu cred că se poate găsi o explicaţie pentru numărul acesta mare de voturi. Oamenii din sat ştiu că ea a adus aici acel scaun mobil pentru un bătrân aflat în suferinţă şi, în plus, ea este o persoană tânără, în care, desigur, cetăţenii şi-au pus speranţele. Elena Băsescu e tânără, e activă, cred că asta i-a determinat pe oameni să o voteze", spune Adrian Câmpeanu.
 Primarul avea şi el de realizat o "normă" de la partid, şeful său Dan Ilie Morega cerându-le anterior tuturor primarilor şi viceprimarilor liberali din judeţ să realizeze anumite procente, procente pe care, evident, nimeni nu le-a onorat, alegătorii votând altfel. La Runcu EBA a întrecut PRM şi a suflat în ceafa liberalilor, iar pe judeţ rezultatele nu au fost deloc slabe. Elena Băsescu a luat o medie de 4,17% din voturile gorjenilor care au venit la urne, ea având rezultate de 7-8% şi la Săcelu şi Târgu Jiu, iar la Fărcăşeşti a bătut spre 6%, în condiţiile în care şi portocalii s-au impus în ultima localitate.
 


Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: