Schimbarea şefiei ALDE Gorj, amânată

Liderii de la nivel central au amânat preluarea şefiei ALDE Gorj de către senatorul Dian Popescu. Reamintim că Radu Angheloiu şi structura sa de conducere au ameninţat cu demisia în momentul în care Dian Popescu va veni la şefia ALDE Gorj. „Deocamdată, nu s-a întâmplat nimic. În Biroul Politic Naţional de luni nu a fost niciun fel de discuţie legată de preluarea ALDE Gorj de către Dian Popescu. Au fost discuţii de organizare. Probabil, în şedinţa de săptămâna viitoare se vor discuta şi problemele de la Gorj. Eu vreau să stau departe de aceste probleme, sunt probleme ale PLR şi vreau să le rezolve ei”, a declarat Marius Borcan, copreşedintele ALDE Gorj.

Radu Angheloiu organizează în continuare şedinţe, în calitate de lider al partidului. „Din câte ştiu eu, domnul Angheloiu s-a întâlnit miercuri seara cu organizaţiile din judeţ, a purtat discuţii cu secretarul şi cu biroul său pe partea PLR. Vom organiza o întâlnire generală ALDE pentru că ne presează timpul şi nu vreau să intrăm în întârziere. Eu sper să rămânem tot aşa, să nu ne dezmembrăm”, a declarat Marius Borcan. Acesta nu îşi doreşte ca Radu Angheloiu să plece din partid. „Mi-aş dori să nu plece din partid, este un om care a format PLR în Gorj, se apropie alegerile, iar partidul creşte. Sunt foarte mulţi care vin în rândurile partidului, oameni cu tracţiune electorală în spate. Suntem în tratative şi cu liberalii incluşi în sondajul pentru Primăria Târgu Jiu”, a precizat Borcan.

Vizualizări: 651

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: