Şcolile au datorii de peste 30 de miliarde la utilităţi

Primăria Târgu Jiu are de achitat peste 30 de miliarde de lei vechi, datoriile unităţilor de învăţământ la furnizorii de utilităţi. Până în momentul de faţă, pentru anul şcolar trecut s-au plătit facturi în valoare de circa 40 de miliarde. Conducerea Direcţiei Publice de Patrimoniu spune că până la data de 28 septembrie vor fi achitate toate datoriile către furnizori, astfel încât la începutul sezonului rece unităţile de învăţământ să fie cu plăţile la zi. “În momentul de faţă, avem datorii de 15 miliarde de lei vechi către Aparegio, 10-12 miliarde către furnizorul de gaze naturale, 1 miliard către Romtelecom şi 3 miliarde diverse. Avem contracte de eşalonare şi până pe data de 28 septembrie vor fi achitate toate facturile restante. Există prevedere bugetară, iar în condiţiile în care legiuitorul ne va permite le vom achita”, a declarat Constantin Fârţă, directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu Târgu Jiu.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: