Şcolile din Turburea, pregătite pentru începerea noului an

Unităţile de învăţământ din Turburea se pregătesc pentru începerea noului an şcolar, iar lucrările se apropie de final. Pe perioada vacanţei de vară, angajaţii Serviciului Public şi beneficiarii de ajutor social au efectuat reparaţii la grupurile sanitare, reabilitări interioare şi exterioare, precum şi verificări la  instalaţiile de încălzit. Elevii de la Liceul Tehnologic vor avea parte de o surpriză atunci când vor păşi în curtea şcolii. Pentru ei autorităţile locale au pregătit o bază sportivă amenajată cu gazon sintetic.

Lucrările de reparaţii şi modernizări demarate la unităţile de învăţământ din Turburea sunt pe ultima sută de metri. „Dacă peste câteva zile ar suna clopoţelul, cei 560 de elevi şi preşcolari din Turburea ar putea intra fără nici un fel de probleme în clase renovate şi igienizate. Am făcut curăţenie şi în curţile unităţilor de învăţământ, lucrările fiind efectuate cu personalul Serviciului Public şi cu beneficiarii de ajutor social. În perioada următoare vom achiziţiona lemnele pentru Şcoala Poiana, în celelalte unităţi de învăţământ existând centrale pe gaze”, a declarat Ion Bârcă, primarul comunei Turburea.

Pentru elevii de la Liceul Tehnologic autorităţile locale au amenajat o bază sportivă cu gazon sintetic. „În această vară, am pus gazon sintetic pe baza sportivă de la Liceul Tehnologic. Aici sunt cei mai mulţi elevi din comună şi trebuie să-i ferim de evenimentele neplăcute ce se pot ivi la orele de educaţia fizică. La liceul din Turburea funcţionează trei clase de liceu, o clasă de profesională, plus clasele I-IV şi V-VIII. Pentru gazonul sintetic am alocat din bugetul local aproximativ 100.000 de lei. De gazon sintetic beneficiază şi elevii de la Poiana, baza sportivă fiind amenajată în anii trecuţi”, a mai precizat primarul Bârcă.

INTENŢIE

Autorităţile locale de la Turburea intenţionează să înlocuiască acoperişul de la Şcoala Poiana. „Vrem ca în următoarele două săptămâni să înlocuim acoperişul de la Şcoala Poiana, vom pune tablă Lindab. Actualul acoperiş are peste 50 de ani, iar pe alocuri plouă”, a declarat Ion Bârcă.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: