Se distribuie primele bilete de tratament

Casa Judeţeană de Pensii Gorj a început distribuirea primei serii de bilete de tratament din acest an, cu plecare între 15 şi 18 februarie. Întrucât biletele au venit abia în urmă cu două zile, conducerea CJP Gorj spune că nu se va reuşi valorificarea în totalitate a acestora. Ca o noutate, sejururile vor avea 16 zile în loc de 18 ca în anii precedenţi.

Pensionarii gorjeni care au solicitat bilete de tratament pentru această perioadă a anului vor pleca mâine în staţiuni. Pentru prima serie au venit 53 de bilete în staţiunile Bala, Olăneşti, Amara, Covasna, Geoagiu Băi şi Moneasa. „Este un număr mic de bilete comparativ cu cele care s-au obişnuit beneficiarii noştri deoarece aceste bilete sunt numai în staţiunile în care Casa Naţională de Pensii are unităţi de tratament proprietate proprie. Celelalte bilete vor veni mult mai târziu, cred că undeva prin aprilie deoarece este necesară realizarea licitaţiei pentru a fi selectaţi prestatorii de servicii”, a declarat Ioana Talău, directorul adjunct al Casei de Pensii Gorj. Aceasta a mai precizat că biletele de tratament din prima serie nu vor putea fi valorificate în totalitate din cauza timpului limitat până la data plecării în staţiune. „Din cele 53 de bilete au fost repartizate 16, iar din cele nerepartizate s-au mai vândut câteva. Vom vedea ce vom reuşi să mai valorificăm, căci cu siguranţă vor rămâne bilete de tratament nevândute. Acum timpul este foarte scurt. În plus, foarte mulţi pensionari au solicitat bilete pentru lunile iunie, iulie, august. Probabil, la sfârşitul anului, Casa Naţională de Pensii va redistribui biletele ce vor rămâne acum”, a mai precizat Ioana Talău. Până în momentul de faţă, pentru anul 2014, Casa Judeţeană de Pensii Gorj a înregistrat aproximativ 500 de cereri pentru bilete de tratament din partea vârstnicilor.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: