Seară în Poiana lui Mihai, dedicată lui Adrian Păunescu

Poiana lui Mihai Viteazul din comuna Schela va răsuna în acest week-end de cântece şi poezii. Manifestarea, intitulată simbolic “Pelerinaj de suflet românesc” va începe sâmbătă, la orele 11.00, când va avea loc instalarea în tabără, şi se va încheia duminică, în jurul orelor 15.00, cu un spectacol dedicat evenimentului. Prima zi a manifestărilor va fi dedicată lui Adrian Păunescu. Seara de muzică şi poezie închinată poetului va avea loc în jurul unui foc de tabără. Începând cu orele 22.00 şi până la orele 03.00 vor putea fi vizionate trei filme: Cenaclul Flacăra, Mihai Viteazul şi Nemuritorii. “Ziua de sâmbătă va fi închinată lui Adrian Păunescu. Cu acest prilej vor fi prezenţi în Poiana lui Mihai Viteazul folkişti renumiţi precum: Dan Vană, Adrian Ivanitchi, Doru Stănculescu, Cristian Buică, Magda Puşcaş, Maria Gheorghiu etc.”, a declarat Adina Andriţoiu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj. Ziua de duminică va debuta cu o manifestare evocatoare închinată Voievodului Mihai şi aniversării a 79 de ani de la ridicarea Monumentului din Poiana lui Mihai Viteazul. “Pelerinajul de suflet românesc” se va încheia cu un spectacol de muzică şi poezie patriotică.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: