Șef APIA Gorj: Voi pierde 2.500 lei la salariu! 

Circa o sută de angajaţi ai Agenţiei pentru Plăţi și Intervenţie în Agricultură Gorj au protestat joi, 16 noiembrie, în faţa unităţii. Lucrătorii APIA se plâng că de la 1 ianuarie 2018 ar urma să le fie reduse substanţial lefurile din cauza impactului Legii salarizării asupra veniturilor. Sunt șefi care au spus că vor pierde chiar și 2.500 de lei la salariu.

Cele mai mari pierderi salariale le vor avea consilierii superiori și personalul de conducere. „Protestăm din cauza nemulţumirii care s-a acumulat de acum câteva luni. Știm că sarcinile de serviciu trebuie îndeplinite, ne-am făcut cu seriozitate și profesionalism treaba, plătim fermierilor avansurile și toţi banii solicitaţi, însă aplicarea legii salarizării ne afectează, iar promisiunile de câteva luni de zile se pare că nu au fost rezolvate”, a declarat Ionuţ Apostoiu, liderul Sindicatului APIA Gorj.

„Nu vrem creşteri salariale”

Angajaţii APIA consideră că este o nedreptate să scadă salariile și să existe o diferență de salarizare între aparatul central și structurile din teritoriu. Salariul mediu la APIA Gorj este de aproximativ 3.500 de lei. „Nu solicităm creșteri salariale. Dacă ni se vor menţine salariile, totul va fi în regulă, vom răspunde în continuare la toate solicitările fermierilor. Vom fi prezenţi zi și noapte, la orice oră, pentru rezolvarea tuturor problemelor. Salariul meu va fi redus cu circa 2.500 lei. Lucrez de 11 ani în cadrul APIA Gorj”, a explicat Virgil Ungureanu, șef serviciu în cadrul unităţii.  

Centrul Judeţean APIA Gorj are 101 angajaţi. Toţi salariaţii au protestat, inclusiv cei de la centrele Novaci, Târgu Cărbunești, Turceni, Motru, Hurezani și Bârsești. „Dorim ca cei din conducerea Ministerului Agriculturii să audă de la noi și din toate centrele APIA din ţară că dorim ca și după 1 ianuarie salariile să nu se micșoreze”, a explicat Aristică Babucea, șef serviciu Autorizare Plăţi APIA Gorj.

Șeful APIA Gorj, Nicolae Negrea, crede că noua lege a salarizării nu este echitabilă și avantajează funcţionarii de la nivel central în detrimentul celor de la centrele judeţene. „Cred că recâștigarea unor drepturi salariale pe care noi le avem până la finalul anului 2017 ar trebui să fie discutate, nu în stradă, ci undeva la masa dialogului. Asta nu înseamnă că nu sunt solidar cu colegii mei din centrul judeţean sau de la nivelul altor centre judeţene”, a comentat şeful APIA Gorj.

Reprezentanţii APIA Gorj speră să li se păstreze neatinse drepturile salariale astfel încât la începutul anului viitor să nu se ajungă la blocarea activităţii. „Interesul nostru nu este să blocăm activitatea. Am muncit și muncim și în weekend-uri să ne facem treaba. Să sperăm că vom găsi înţelegere și nu o să ajungem la așa ceva”, a spus Cosmin Vameșu, lider sindical în cadrul Sindicatului Naţional APIA.

Pentru că au întrerupt activitatea timp de trei ore, salariaţii APIA Gorj au lucrat joi peste program.

Vizualizări: 2,040

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: