Şef nou la IPJ Gorj. Caragea, trimis la dresaj de câini!

Viorel Caragea nu mai este de ieri comandant al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, locul lui fiind luat de comisarul şef Gheorghe Parepa, din structura centrală a IGPR. Cu două zile în urmă a plecat din inspectorat şi adjunctul Ion Frăţilescu, acesta fiind transferat la cerere la IPJ Mehedinţi. Cu doar câteva zile în urmă, Caragea reuşise să îşi anuleze în instanţă singura sancţiune primită după zecile de reclamaţii şi plângeri penale la adresa lui din ultimii ani. În culisele politice se spune că plecarea lui Caragea va fi urmată, în cel mult două săptămâni, de celebrele descinderi ale mascaţilor în Gorj.

Viorel Salvador Caragea a fost transferat cu data de 6 februarie în funcţia de director al Centrului Chinologic “dr. Aurel Greblea” Sibiu, urmând ca în funcţia de inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj să fie împuternicit comisar-şef de poliţie Parepa Gheorghe, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.  Pe surse se aflate de această schimbare în cursul după-amiezii de ieri, dar aceasta a fost dezminţită oficial atât de IGPR, cât şi de biroul de presă local. Spre seară însă, Poliţia Română a postat pe site comunicatul cu schimbarea comandantului de la Gorj.

Şi nu a fost singura schimbare anunţată. În comunicat se arată că, „prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, cu data de 04 februarie comisar-şef de poliţie Frăţilescu Ion, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi. Cu aceeaşi dată, prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române,  comisar-şef de poliţie Pitulescu Mircea, şef Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj”.

De-a lungul anilor, Caragea a fost reclamat atât de subalterni, cât şi de oameni de afaceri din Gorj, pentru numeroase abuzuri. Un om de afaceri din Motru chiar a stat săptămâni la rând în greva foamei, pentru a atrage atenţia asupra abuzurilor lui Caragea, care ar fi perceput taxă de protecţie, dar în cele din urmă şi-a schimbat declaraţiile, în urma unor presiuni. Nici comisia de apărare împotriva abuzurilor din parlament nu a reuşit să facă lumină, de fiecare dacă Caragea reuşind să scape nesancţionat.

Vizualizări: 2,445

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: