Şefele Ambulanţei îşi pontează fără drept ore suplimentare

Personalul TESA din cadrul Serviciului de Ambulanţă Gorj a fost plătit cu zeci de milioane de lei vechi pentru orele lucrate în plus în anul  2008. Printre cei care au avut nevoie de zeci de ore suplimentare pentru a-şi face treaba se numără managerul şi directorul economic al unităţii, Jana Prejbeanu. Probabil ştiind că nu au procedat legal, acestea nu recunosc că au avut orele suplimentare, deşi actele arată contrariul.

Pentru a ţine evidenţa economică a unităţii, Elena Băiatu, directorul economic al Serviciului de Ambulanţă Gorj a avut nevoie de mai mult de opt ore pe zi, cât este prevăzut în contractul de muncă. Astfel, a fost plătită cu aproape 4.000 de lei pentru aşa-zisele 100 de ore suplimentare lucrate în plus.

Sute de lei pentru ore suplimentare

Deşi există ştate de plată care confirmă acest lucru, directoarea neagă că a încasat banii. „Anul trecut am avut într-o lună sau două în jur de 15 ore suplimentare pentru care am fost plătită cu două, trei milioane, în rest, eu nu am fost plătită pentru cât am stat peste program”, spunea aceasta. Lucru total neadevărat, Elena Băiatu a fost plătită în luna februarie a anului trecut cu 720 de lei pentru 32 de ore suplimentare, în luna mai, cu 1.070 de lei pentru 29 de ore suplimentare, în luna august aceasta a încasat 1.100 de lei pentru 29 de ore suplimentare   iar în luna noiembrie aceasta a încasat, pentru 31 de ore suplimentare, în jur de 1.000 de lei, potrivit unor documente. Managerul unităţii, Jana Prejbeanu. a avut şi ea nevoie de ore suplimentare în 2008 pentru a rezolva problemele angajaţilor din subordine, la fel ca directorul economic a uitat că a încasat 510 lei pe motiv că a stat la serviciu 14 ore în plus. „Eu nu am fost plătită anul trecut pentru faptul că am stat peste programul de lucru”, precizează aceasta. Salariul directorului economic al Serviciului de Ambulanţă Gorj, Elena Băiatu, a ajuns în luna noiembrie a anului trecut la 7.000 de lei iar al directorului general. Jana Prejbeanu. la peste 8.000 de lei.

Sindicatul cere socoteală directoarei Jana Prejbeanu

Cristian Aldescu, liderul de sindicat al SAJ Gorj este extrem de revoltat de explicaţia dată de directoarea unităţii salariaţilor care vor să afle de ce nu şi-au primit bonurile de masă la timp. „Anul trecut unitatea a avut la dispoziţie 60 de milioane iar anul acesta în jur de 90. Nu este posibil să spună că nu sunt bani pentru acordarea bonurilor de masă în condiţiile în care, spre deosebire de anul trecut, aşa cum spune ea, anul acesta nu s-au plătit ore suplimentare personalului TESA iar numărul solicitărilor este mult mai mare anul acesta ceea ce înseamnă mai mulţi bani încasaţi de la CAS”, precizează acesta.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: