Şefii de la Pandurii îşi desfiinţează propria hotărâre, înainte să vină FRF

Declaraţiile membrilor asociaţi de la Pandurii, care au târât clubul într-un mega-scandal, au continuat şi ieri. Membrii AGA recunosc că l-au revocat pe Eugen Pîrvulescu fără niciun fel de probe şi dau vina pe presa care a lansat subiectul blatului din meciul cu U Cluj. Asociaţii de la club aşteaptă o comisie de la Federaţia Română de Fotbal (FRF) care să dea repede un verdict şi să închidă scandalul. Trei din cei patru membri AGA care au votat revocarea cred acum în nevinovăţia lui Pîrvulescu.

FRF s-a autosesizat în cazul acuzaţiilor de blat care au condus la suspendarea lui Eugen Pîrvulescu, susţin Ion Călinoiu şi Florin Cârciumaru, asociaţi la CS Pandurii prin Consiliul Judeţean Gorj, respectiv Primăria Târgu Jiu. Comisia FRF este aşteptată săptămâna aceasta, au susţinut liderii locali ai PSD şi ai Pandurii, dar până acum FRF nu a confirmat controlul. Potrivit unor surse, pe 29 aprilie FRF a trimis la club o adresă prin care cere hotărârea care a stat la baza suspendării. Nu se ştie dacă administraţia a trimis-o sau nu.

Aşteaptă să vină FRF

Reamintim că acţionarii de la CS Pandurii i-au suspendat contractul de muncă lui Pîrvulescu pe trei luni şi l-au revocat din funcţia de preşedinte la club pentru că au citit în presă că ar fi făcut blat cu U Cluj. Apoi au declarat, tot în presă, că nu cred că Pîrvulescu e vinovat de blat. La hotărârea AGA sunt menţionate patru titluri din presă, în care ziariştii se întreabă de ce Pandurii a pierdut aşa uşor meciul cu U Cluj şi de ce au câştigat unii mulţi bani la pariuri. Mai mult, se discută despre o întâlnire a lui Pîrvulescu cu jucătorii cărora le-ar fi dat de înţeles că nu ar trebui să câştige. „Aşa cum am declarat şi mai înainte, nu cred în vinovăţia lui Pîrvulescu şi abia aştept să treacă această comisie de la Federaţie să se lămurească lucrurile, pentru că nu este bine ca asupra clubului să planeze asemenea suspiciuni, că umblăm cu blaturi, cu aranjamente”, a declarat Florin Cârciumaru.

Potrivit lui Ion Călinoiu, următoarele decizii vor fi luate în funcţie de rezultatele comisiei FRF. „S-a autosesizat şi Federaţia, va trimite Comisia de Integritate pentru verificare. Rezultatul va fi cel care va sta la baza deciziilor viitoare. Avem o echipă cu jucători buni, un colectiv bun, un staff tehnic bun, dar orice pas greşit este taxat şi trebuie să evităm acest pas greşit”, a precizat Călinoiu. El a declarat anterior că membrii asociaţi de la Pandurii s-au autosesizat din presă şi au hotărât să-l revoce pe Pîrvulescu, deşi nu aveau probe.

Nici Ciurel nu mai e aşa sigur de blat

A vorbit ieri despre blatul de la Pandurii şi Laurenţiu Ciurel, reprezentantul principalului finanţator al echipei. Spune că nu l-a acuzat pe Pîrvulescu de blat sau pe jucători. Mai zice şi că, dacă a fost blat, e greu de dovedit. „Niciodată nu am avut vreo suspiciune asupra jucătorilor echipei. Acest gen de lucruri dacă s-au întâmplat sunt foarte greu de dovedit pentru că nu ai cum să ai probe clare. E clar că personajele îşi iau măsuri de precauţie. Niciodată nu am avut suspiciune asupra jucătorilor, deşi se spune că nu s-ar fi putut face fără jucători, păi s-ar fi putut face. În multe feluri. Ne-am pus şi noi întrebări văzând cum Pandurii câştigă sau fac egaluri la meciuri foarte grele şi pierd meciuri uşoare, dar asta nu înseamnă că l-am acuzat deja pe domnul Pîrvulescu“, a declarat Laurenţiu Ciurel la Radio Infinit.

Întâlnirea cu clujenii, la hotelul lui Lemnaru

Este premieră în sport ca un club să-şi suspende preşedintele pentru blat, fără dovezi. Ciurel vrea să ştie dacă Pîrvulescu s-a întâlnit cu staff-ul U Cluj înainte de meci, dar nu l-a sunat să-l întrebe. Şi nici nu i-a răspuns la telefon. Pîrvulescu a dat nişte explicaţii în conferinţă de presă. „Suspiciunea a fost că am fost la jucători, dar în seara aceea chiar nu am fost la echipă (n.r- Pandurii). În acea după-amiază m-am întâlnit la Hotel Anna, unde era şi patronul, domnul Călin Lemnaru. Aveam invitaţi doi agenţi din Japonia, plus impresarul brazilian al lui Eric de Oliveira şi impresarul Lucian Marinescu. Am luat zece litri de vin, era şi U Cluj, l-am lăsat la maseuri, conducători, pentru că am lucrat cu ei, m-am salutat cu Adi Falub, l-am întâlnit pe Valentin Lemnaru. În ziua jocului, împreună cu Daniel Băloi şi Robert Bălăeţ am servit masa unde serveşte echipa masa, cu Vlad Munteanu - preşedintele U Cluj şi băiatul lui Walter“, a declarat Pârvulescu în ziua în care a aflat că nu mai e preşedinte la Pandurii.

Ciurel crede că aceste întâlniri nu sunt normale în sport. „În momentul în care mi s-au pus în faţă articole sau documente care arătau anumite cote la pariuri cu Clujul.... Am aflat, lucrul ăsta nu-l ştiu sută la sută, că s-ar fi întâlnit cu staff-ul echipei U Cluj în seara înainte de meci, iar în lumea sportului acest lucru este complet neuzual şi anormal. Aş vrea să ştim dacă s-a întâmplat sau nu. Şi dacă s-a întâmplat poate ar putea vrea nişte explicaţii, dar până vom analiza aceste situaţii ar fi bine ca domnul Pîrvulescu să fie suspendat“, a spus ieri Ciurel, deşi Pîrvulescu vorbise deja public despre respectiva întâlnire. Iar explicaţia acestuia a fost că are astfel de întâlniri cu toţi oaspeţii, pentru că ţine de atribuţiile clubului gazdă.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: